Treceți la conținutul principal

Prafuit...

Nu stiu de ce, dar dupa 4 ani inca mai merg la liceu sa imi vad profesorii dragi, si pe Siomona, bibliotecara. Am pastrat aceasta traditie, de a merge pe la liceu ori de cate ori vin acasa in timpul scolii dar si in prima zi de scoala. Anul asta nu am ajus pe 13 septembrie insa am fost azi.
Senzatia pe care am avut-o este ca sunt batran. Dirigu'avea ora de sport cu o clasa de a 10-a si in timp ce fetele jucau hambal iar baietii fotbal, eu discutam cu dumnealui despre ce am mai facut. Sunt o droaie de colegi despre care nu stiam nimic si imi era frica sa nu ma intrebe. Dar am discuta numai despre mine si despre "bisericuta mea". Macar de astia stiam ce fac, cum o duc...
Apoi am fost pe la domnul Andrei, pe la director si am fost cofundat cu un prieten al dumnealui de cate o eleva de a 12-a. Cate vise avea, cate dorinte pentru dupa liceu. Vise si dorinte pe care le-am avut si eu odata. Si ce am facut cu ele? Nimic... OK, am terminat o faculate, dar asta nu e nimic, acum elevii buni din Vranceanu fac faculatile afara, nimeni nu mai merge in tara iar daca nu fac facultatea afara, macar pleaca cu o bursa sau macar la MAster. Dar eu? Eu ce am facut? M-am conteplat in banal si in usurinta de a fi aproape de casa, fara sa depun un sacrificiu pentru a investii in mine. Daca merge si asa, de ce sa ma strofoc?
Si la Simona niste elevi mi-au vorbit la dumneavoasta si m-am simtit atat de batran si prafuit...
Ma doare capul, ma doare o mana, reomatic, stranut si imi curge nasul. Abia ma tarai dimineata, pana sa ma dezmetecesc... Am inbatranit? Incep sa ruginesc usor...?
Zilele trecute am iesit cu Roxana, pe care o cunost de 16 ani si cu Cosmina, pe care o stiu de 10. De fapt toata vara m-am vazut cu prieteni din scoala generala. Si Roxana a zis o chestie foarte inteligenta ce m-a pus pe ganduri... "Toti au facut cate ceva, numai eu nu!". Atunci am sarit in ajutorul ei si i-am zis ca nici eu nu am facut nimic toata viata asta. Iar ea mi-a spus ca macar am scos o carte si apoi am fost certat de Cosmina, ca m-am lasat de scris. Si m-a durut. Doare cand vezi ca nu ai facut nimic toata viata, dar doare si mai tare cand vezi ca ai facut dar apoi te-ai lasat... Si acum imi este atat de greu sa fac ceva, sunt atat de comod...
Asa ca imi doresc sa fiu mai impulsiv si mai tupeist. Ca atunci cand eram mic. Sa las bunul simt si comoditatea acasa si sa iau initiativa. Ca treptat m-am stins si m-am prafuit.

P.S.: Povestea Roxy ca eram la religie prin nu stiu ce clasa si profa, Teodora, ne-a pus sa invatam Crezul. A doua ora, m-a pus pe mine sa il spun. Iar eu am inceput : "Ciao niao hai ca ba mana laca bla bla bla". Profa s-a uitat la mine si m-a intrebat ce zic acolo. I-am raspuns cu o voce convingatoare: "Crezul!". Profa s-a uitat nervoasa la mine si mi-a zis sa nu ma mai prostesc iar eu i-am spus ca nu ma prostesc ci ca l-am invatat in Japoneza. Toata clasa a inceput sa rada in hohote. Eu nu imi mai amintesc episodul asta, pentru ca am facut multe boacane in generala, dar zic ca e un semn... Un semn sa ma trezesc.
P.S. 2: Apropos, uit cam multe in ultima vreme. Sunt etape din viata mea de care nu imi aduc aminte: semestrul 1 din anul 1, majoratul Roxanei, si multe altele :)). Si nu stiu daca e de ras sau de plans.

Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...