Pe coclauri
Ieri cand ma intorceam din oras, am observat culorile frumoase de pe dealuri. Am incercat sa ma gandesc unde sa ma urc ca sa pozele dealurile impadurite si mi-am adus aminte de dealul cu stejar.
Cerul era intunecat si statea sa ploua, nu stiam unde imi sunt cizmele de cauciuc asa ca am ales sa ma duc pana intr-o padurice mica de langa casa si sa facem poze pe acolo. Am stat pana cand a inceput sa ploua tare insa m-am gandit toata noaptea la dealul acela.
Dimineata era ceata densa insa m-am uitat sa vad cum e vremea si pe la 12 cand se facuse soare am iesit la plimbare. Ne-am mutat la Luncani acum 13 ani si toate padurile din jurul casei imi sunt cunoscute. Insa in timp am crescut si am descoperit calculatorul si internetul, am devenit alergic la polen si am uitat sa mai ies afara pe dealuri si m-am limitat la plimbatul prin curte.
In urma cu vreo 4 ani am fost intr-o zi pe aceleasi coclauri si m-a fugarit un nebun cu coasa in mana pentru ca i-am turtit iarba si o sa-i fie greu s-o coase. De atunci am prin un fel de frica si nu m-am mai dus. Pana azi. L-am rugat pe nana-miu sa urce cu mine pana la baza si apoi, cand m-am vazut acolo, in peisajul ala superb, am uitat de tot si am plecat la plimbare.
M-am plimbat o ora pe dealuri. Am pozat peisajele, am vazut stana de oi de pe alt deal si m-am luat in gura cu doi tarani ce aveau probleme existentiale cu pozatul meu. Ca de ce fac poze. De la ce ziar sunt. Cand le-am explicat ca fac poze pentru ca e padurea frumoasa, s-au uitat unul la altul si cu beculetul aprins, au concluzionat: "Aaaaa, sunteti din ala crescut la oras!"
Stejarul ce imi parea atat de mare cand eram mic, mi s-a parut micut. In urma cu 4 ani nu ajunsesem la el iar in 13 ani am crescut mult sau in mintea mea mi-am fomat o amintire cu acest copac mare ce troneaza in mijlocul unui deal.
Am urcat mult, trecand de primul rand de padure si as fi tot urcat mai mult insa m-am speriat de vant si de cerul ce devenea tot mai negru. Cand am ajuns la aproape de casa cerul se inseninase si mi-a parut rau ca nu am riscat inainte.
Mai multe poze gasiti pe pagina de facebook a blogului, aici.
Iar daca e si maine vreme buna, ma duc pana la stana.
Pe curand...
Cerul era intunecat si statea sa ploua, nu stiam unde imi sunt cizmele de cauciuc asa ca am ales sa ma duc pana intr-o padurice mica de langa casa si sa facem poze pe acolo. Am stat pana cand a inceput sa ploua tare insa m-am gandit toata noaptea la dealul acela.
Dimineata era ceata densa insa m-am uitat sa vad cum e vremea si pe la 12 cand se facuse soare am iesit la plimbare. Ne-am mutat la Luncani acum 13 ani si toate padurile din jurul casei imi sunt cunoscute. Insa in timp am crescut si am descoperit calculatorul si internetul, am devenit alergic la polen si am uitat sa mai ies afara pe dealuri si m-am limitat la plimbatul prin curte.
In urma cu vreo 4 ani am fost intr-o zi pe aceleasi coclauri si m-a fugarit un nebun cu coasa in mana pentru ca i-am turtit iarba si o sa-i fie greu s-o coase. De atunci am prin un fel de frica si nu m-am mai dus. Pana azi. L-am rugat pe nana-miu sa urce cu mine pana la baza si apoi, cand m-am vazut acolo, in peisajul ala superb, am uitat de tot si am plecat la plimbare.
Am urcat mult, trecand de primul rand de padure si as fi tot urcat mai mult insa m-am speriat de vant si de cerul ce devenea tot mai negru. Cand am ajuns la aproape de casa cerul se inseninase si mi-a parut rau ca nu am riscat inainte.
Mai multe poze gasiti pe pagina de facebook a blogului, aici.
Iar daca e si maine vreme buna, ma duc pana la stana.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu