Treceți la conținutul principal

Snow Country

Am spus sa-i mai dau o sansa lui Yasunari Kawabata pentru ca, totusi, e laureat Nobel, primul scriitor japonez ce a luat celebra distinctie, in 1968. Pe vremea cand am citit The Dancing Girl of Izu, nu eram in apele mele si mi-am spus ca sunt nedrept. Nu pot sa spun ca acum am fost 100% ancorat in lectura si nici ca m-am relaxat citind adeasta carte. Si nu cred ca e stresul atat de mare ce s-a acumulat saptamana asta in mine si nici starea de tensiune pe care o am, ci pur si simplu nu vibrez la Kawabata.
Tema mi s-a parut interesanta, cu toate ca e aceasi tema a scriitorilor din acea perioda: frumusetea traditionala japoneza- metamorfozata in gheisa si viclenia occidentala - criticul de balet, insurat, ce are o aventura cu gheisa. Iti dai seama ca relatia nu are nicio sansa chiar de la inceput, subliniindu-se parca, printre randuri, ca lumile in care se invart cei doi nu se pupa. Ce mi-a mai placut a fost atmosfera.Pe parcursul lecturii m-am simtit singur si trist, ca intr-o iarna de Alecsandri si gandul ca o sa descopar in randurile cartii iarna frumoasa, cu zapada multa, a murit treptat ca si relatia dintre protagonisti.
E un roman clasic, scris de un autor de referinta, insa nu e pentru mine. Degeaba i-am mai dat si o a doua sansa, ca nu m-a convins. Si incepusem atat de bine cu alegerile lecturilor anul asta...
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...