Cartea soaptelor

Oricat de deschis la nou vreau sa fiu, mi se intampla si mie sa mai am mentalitati sau sa pun etichete fara sa stiu despre ce e vorba.

Asa mi s-a intamplat cu Cartea Soaptelor a lui Varujan Vozganian. Sunt aproape 5 ani de cand avem cartea asta in casa, si-a cumparat-o mama cadou de Craciun in 2009, mi-a tot vorbit despre ea si mi-a spus ca e foarte buna si ca trebuie s-o citesc, am citit in presa ca a fost propusa pentru Nobel si mi-a vorbit si Lucian Dan Teodorovici (al carui volum de teatru tocmai a aparut la Cartea Romaneasca) despre ea, dar eu nu si nu. De ce? Ca nu-mi place moaca lui Vosganian si nu credeam eu ca un politician, profesor la ASE si poet din cand in cand, poate sa scrie o carte atat de buna. Si m-am inselat.

Cartea soaptelor e mai mult decat cartea de capatai a Genocidului Armenesc, asa cum au numit-o presa internationala. Cartea soaptelor e o cronica de familie, povestea unei familii dintr-un popor ce a suferit enorm, fugarit si omorat de turci, a carui poveste nu se cunoaste asa cum se cunoastea cea a evreilor, cu toate ca pare sa fi fost un genoci mai mare. Varujan Vozganian spune mai departe povestea familie lui, povestea armenilor de pe strazile armenesti din toata lumea, si in special a celor de pe strada armeneasca din Focsani, poveste ce a fost transmisa din tata in fiu din generatie in generatie, fara sa fi fost pusa pe hartie pana acum. Poate ca modestia asta a armenilor a facut ca povestea lor trista sa nu fie atat de cunoscuta, insa astazi, cu ajutorul lui Vosganian lumea poate afla mai multe despre istoria armenilor.

E o carte ce trebuie citita si o carte care merita tradusa in si mai multe limbi si promovata.

Pe curand...