Copiii arborelui de Jacaranda

Acum un an si ceva am vazut pe pagina de facebook a editurii Polirom titlul asta. Mi-a placut coperta mult si faptul ca era un roman scris de un iranian, fiind el scris in engleza, de un emigrant - pentru mine tot persan era. Am cautat cartea asta in draci pe net, pe site-uri de ebook-uri, pe torrenti si nimic. Asa ca acum o luna si ceva, cand am intrat intr-o librarie, si m vazut-o pe raft, am cumparat-o.

De obicei cand imi doresc mult sa vad un film sau sa citesc o carte, raman dezamagit de ea. Asa s-a intamplat si acum. Posibil ca daca o citeam inainte de Cartea Soaptelor, imi placea mai mult.Cartea prezinta povestea unei familii, distrusa de revolutia extremista ce a avut loc in anii '70- '80.

Daca incep sa spun ca extremismul religios, si ca orgoliul asta pentru religie nu face bine, iarasi o sa imi sara lumea in cap si o sa spuna ca am ceva cu religia. Nu, am ceva cu cei de la conducerea institutiilor ce se ocupa de religie. Cu ce e mai bine acum acolo dupa o relovutie ce a distrus monarhia, exprimarea libera in arte, pentru a ajunge un stat religios? Puteau sa fie musulmani dar fara ca sa aibe Koranul ca si constitutie, ca in Turcia, dar nu, au vrut extremism.

Povestea cartii e tulburatoare, insa mie mi s-a parut ca autoarea a pus prea mult accent pe scenele cand familia era impreuna si era armonie, decat pe scenele din lagare. Posibil ca aceste scene sunt mai importante pentru ea, ca istorie a familiei, insa mie mi s-a parut plictisitor sa citesc pagini intregi despre matusa ce manca curmale si bea ceai (scenele astea le prezinta mai bine Bozganian in cartea sa). Mi-ar fi palcut sa mearga pe latura pe care a mers Hwang Sok-young in Printesa Bari - daca tot ne-am dus de-a lungul timpului, cu o familie distrusa de politica unei tari.

E o carte interesanta si cred ca am avea multe de invatat de la Sahar Delijani cand o sa vina la FILIT, in toamna. Ced ca o intalnire cu publicul cu ea, e un castig. 

Pe curand...