sâmbătă, 4 octombrie 2014

Filme asiatice (2)

In ultimul timp am vazut cateva filme bune despre care nu am apucat sa scriu aici pentru ca fie ca am uitat, fie ca mi-a fost lene sau pentru ca am tot spus ca o sa scriu despre ele cand n-o sa am despre ce sa scriu. Si uite ca acum am ajuns in acel moment, cand facand curatenie prin calculator, am dat de ele si mi-am spus ca acum e momentul.
Am mai vorbit despre vilme asiatice, intr-un articol anterior, aici.

Primul film despre care o sa scriu este Nobody Knows, un film japonez din 2004, ce a castigat Cannes-ul pentru cel mai bun actor principal si ce are la baza o poveste reala din 1988. 

Povestea filmului ii are in prim plan pe patru frati ce locuiesc singuri intr-un apartament, dupa ce mama lor pleaca sa munceansca si sa isi caute un nou sot, intr-un alt oras. Copiii trebuie sa se descurce singuri, cu putinii bani lasati de mama lor dar si sa se ascunda de vecini sau de proprietar, care nu stiu ca sunt 4 frati (mama spusese ca are doar un copil) si nici ca locuiesc/locuieste singur.
E un film pe care il recomand cinefililor, un film ce te pune mult pe ganduri, mai ales ca are la baza o poveste adevarata. Povestea poate parea socanta, insa iti dezvaluie mult din comportamentul si felul de-a fi al japonezilor.


Children of Heaven este un film iranian, realizat in 1997 de Majid Majidi - unul din cei mai cunoscuti oameni de film din Iran.
Filmul, nominalizat cu un Oscar pentru cel mai bun film strain, spune povestea a doi frati ce sunt nevoiti sa imparta o pereche de incaltari pentru ca fratele mai mare, pierde pantofii surorii, cand ii aducea de la reparat. De frica parintilor dar si pentru ca erau foarte saraci, aleg aceasta metoda si astfel, fiecare zi e o lupta contra timp, pentru a se intalni si a face schimb de incaltari pentru a merge fiecare la scoala.
Probabil ca stiti ca iranienii fac filme foarte bune, iar asta e unul din filmele ce merita vazute. Am gasit o varianta a lui pe youtube, cu subtitrare in engleza, deci puteti sa-l vedeti, apasand aici.


Tokyo decadence este un film scris si regizat de Ryu Murakami, unul din scriitorii japonezi preferati. Tokyo Decadence este realizat in 1992 si este consierat un Ponk film, un fel de combinatie intre film artistic si film erotic (am mai scris despre filmele pink intr-un articol in care am gafat, incurcand doi oameni de film japonezi, dar in care vorbeam despre Rope and Skin - aici).
Mi se povestise de multe ori despre filmul asta si imi fusese recomandat in mod repetat, insa nu avusesem curajul sa-l vad. Nu stiu de ce, pentru ca e chiar un film bun, as avea curajul sa spun ca e un film de referinta pentru ultima perioada a filmelor pink.
Deci, daca sunteti curiosi sa vedeti un film sado-maso, cu tente porno, insa artistice, intelegand conceptul si nu sarind in sus de cur ca e un film porno, il recomand cu caldura.
Trivia: Filmul a fost interzis in Australia si Coreea de Sud si in film apare sciitorul japonez Masahiko Shimida.

Like Father, Like Son. Eram in Japonia cand a avut loc ediatia din 2013 a festivalului de la Cannes, in care filmul Like Father, Like Son a castigat premiul juriului. Eram la micul dejun in sala de mese din camin cand am vazut stirea la tv, iar in cadrele din materialul de stiri apareau Steven Spielberg - presedintele juriului dar Nicole Kidman si Cristian Mungiu - fete cunoscute din juriu. Nu stiam exact despre ce e vorba, insa am aflat imediat. Filmul asta japonez, castigase. Asa am inceput sa il caut, si sa astept aparitia lui pe net.
Like Father, Like Son e un film emotionant, ce te tine ancorat in actiune pana in ultima clipa, cand iti mai smulge si o lacrima, doua. 
Il recomand cu caldura celor care vor sa vada un film japonez contemporan bun.

In the Realism of the Senses. Am lasat filmul asta la final pentru ca nu stiu unde sa-l incadrez. In primul rand e un film fancezo-japonez, fiind filmat in Franta, de celebrul om de film Nagisa Oshima in 1976. Trebuie sa va mai spun ca este un film artistic, cu toate ca are scene explicite de sex, nesimulate, insa nu este un film porno. 
Filmul are la baza povestea adevarata a lui Sada Abe, o cunoscuta geisha, prostituata, actrita si autoare japoneza, e si-a asfixiat iubitul in timpul actului sexual si i-a taiat organele genitale, pe care le cara cu ea intr-un saculet, oriunde mergea.
Astea fiind spuse, trageti singuri concluzia ce film este. Nu este un film pentru orisicine, de fapt niciunul din flimele prezentate in articolul de azi nu e comercial, insa merita vazut de cei ce incearca si alt fel de cinematografie.

Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)