Treceți la conținutul principal

Nothing to envy

Saptamanile trecute am citit cartea reportaj a Barbarei Demick, despre Coreea de Nord.
Barbara Demick este o jurnalista a Los Angeles Times ce acum se afla in China dar pentru o perioada de timp a scris pentru LATimes din Seoul, acoperind reportaje din cele doua Coreei.
Cartea, laudata de critici, perezinta viata a  6 personaje ce au sau nu legatura intre ele, ce au evadat din Coreea de Nord si s-au refugiat in Sud, pe care jurnalista i-a intervievat si pe care le prezinta aici, cu nume fictive.
Pasiunea pentru Coreea de Nord vine dupa ce am vazut un reportaj despre aceasta tara, facut de Adelin Petrisor, care a si recomandat aceasta carte, la evenimentul la care am participat.
Cartea m-a socat destul de tare. Erau multe absurditati pe care le cunosteam despre locuitorii Coreei de Nord, ce primesc mancare cu ratia si doua schimburi de haine pe an, ce credeau ca primul lor conducator era nemuritor si au ramas socati cand acesta a murit (initial nu credeau iar apoi, au crezut ca odata cu moartea sa, vine si sfarsitul lumii) sau ce infunda lagarele de concentrare pentru trei generatii daca se razvratesc impotriva sistemului. Insa aici am descoperit si altele: locuitorii din nordul peninsulei nu au curent dupa ora 8 seara, nu au voie sa se plimbe pe alte strazi decat cele din imprejurimea locuintei sau a locului de munca, au nevoie de aprobari pentru a vizita rudele din provincie si cei ce fac cumparaturi sunt considerati ca sfideaza conducatorul care le ofera necesarul de mancare gratuit, in functie de varsta sau statutul pe scara sociala.
Cei care au evadat, au fost socati de luminile noptii din Seoul, de tehnologie si de libertatea tinerilor ce se vopsesc, isi pun cercei, se tin de mana in public si chiar se saruta. Cu toate ca Statul din Sud ii reeduca timp de doi ani, dupa aceasta perioada multora dintre ei le este greu sa se adapteze la noua viata.
As vrea sa ajung ziua cand regimul din nord v-a cadea si Coreea se v-a unii. O sa fie greu sudului sa aduca nordul la acelsi nivel cu sudul. O sa decada si o sa urce mai greu acolo unde au fost, insa lupta asta merita dusa.
Nothing to envy e o carte pe care o recomand pentru ca Ceausescu s-a inspirat mult de acolo in legatura cu cultul personalitatii dar si cu ideea de mancare cu cartela si astfel am putea vedea ce s-ar fi putut intampla si la noi, intr-un univers paralel, cand regimul n-ar fi fost doborat si am fi adoptat acest fel de regim si nu cel din China.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...