Matase

22# Seara japoneza de la Humanitas

Lansarea reeditarii volumului Matase la Hmanitas (romanul a aparut in 2003 la Polirom) a fost ultimul eveniment Humanitas la care am reusit sa ajung. Cu toate ca a trecut ceva timp de atunci, si cu toate ca la momntul respectiv nu mi-am luat cartea, imediat dupa, am cumparat-o. Invitatii au descris cartea ca o alta carte, fiecare vazand altceva in scriitura lui Baricco. Mi-am zis ca trebuie sa fie o carte foarte buna, cu multe fatete si ca trebuie sa astept momentul oportun sa o citesc, si am ramas dezamagit. 

Este un roman foarte bun, e o carte in care mare parte a actiunii se petrece in mintea personajului, unde dospeste si creste o relatie de dragoste imposibila si neadevarata. 

Citind romanul asta am avut o lupta intre daca imi place sau nu. Mi-as fi dorit sa fie stufos, sa existe multe parti descriptive ale japoniei, ale drumurilor pe care personajul principal le face. Insa nu e asa, totul pare un rezumat banal. In acelasi timp, imi dau seama ca asta e si ideea. Povestea pare sa fie spusa de cineva ce nu e impresionat de ceea ce se intapla si ne povesteste noua acele intamplari banale. Apoi am fost frustrat ca personajul principal nu vorbeste si nu isi confrunta sentimentele fata de femeia misterioasa pe ca o intalneste acolo. Iar ea pare atat de simplis prezentata incat incepi sa te intrebi daca nu e cumva o iluzie

Filmul a fost ecranizat in 2007 si urmatorul pas e sa il vad. Sunt curios cum a vazut regizorul povestea asta rezumativa, ce pare mai mult sa se intample in imaginatia noastra si a personajului principal.

Pe curand...