Treceți la conținutul principal

Dezastrul de la Cernobil

5# Premiul Nobel pentru literatura

Iar n-a luat Cartarescu Nobelul. Nici macar Murakami. Sa lesine fanele pe facebook, nu alta. L-a luat Svetlana Aleksievici, o ziarista din Belarus. Cand citisem stirea ma si gandeam la editurile care o sa se bata pe opera autoarei. De unde.. Noroc ca editura Corint avea o carte de-a autoarei publicata in colectia de Istorie. M-a atsas subiectul, Dezastrul de la Cernobil.
Si ma intreb de ce sunt depresiv cand citesc numai astfel de carti. Nu prea am fost om, saptamana asta.
Oarecum, sunt parte a Generatiei Cernobil, Mama a ramas insarcinata cu mine la scurt timp dupa accident, deci subiectul asta m-a fascinat de mic.
Despre accident stie cam toata lumea, deci nu are rost sa discut despre asta acum, E impanzit internetul de articole despre cea mai mare catastrofa nucleara pe care a cunoscut-o omenirea.  Si cu un astfel de subiect sunt sanse mari sa iti iasa o carte buna, daca stii sa o scrii. 
Chiar autoarea recunoaste in prolog ca s-au scris mii de pagini pe acest subiect. Insa prea prea putine despre Belarus, tara ce se afla foarte aproape de Cernobil. Cand vorbesti despre acest incident, te gandesti in primul rand la Ucraina, si poate mai deloc la una din cele mai afectate tari, Belarusul. Aleksievici vine cu o abordare interesanta, o suita de monologuri ale unor supravietuitori ale accidentului nuclear. Trebuie sa fi de ghiata ca sa nu clintesti sau sa nu ti se umezeasca ochii cand citesti despre ororile prin care au trecut acesti oameni. Dincolo de duritatea cu care sunt prezentate lucrurile, m-a socat adevarul, Oamenii nu stiau ce inseamna radiatii si nu intelegeau cum functioneza. Li s-a spus prea tarziu ca laptele vacilor e contaminat sau ca nu pot manca cartofii din paman. Autoritatile sovietice au tinut secreta gravitatea faptelor prea mult timp pentru a-si pastra reputatia de putere mondiala, fara sa tina cont de miile de victime colective.
Dezastrul de la Cernobil e o carte ce trebuie citita pentru a intelege istoria si pentru a nu uita cat de importante sunt calitatea lucrarilor si treaba facuta dupa norme. E o carte despre cat de neimportant e poporul cand interesele nationale sunt prea mari, e o carte despre orgolii si suferinta.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...