Sa dam crezare inceputului de anotimp rece
Nu prea citesc poezie. De fapt, citesc doar poezie scrisa de prieteni. Iar Forugh Farrokhzad nu poate sa imi fie prietena. Nu pentru ca nu pot avea prieteni cool din Iran, ci pentru ca scriitoarea persana a murit in 1967, la numai 32 de ani, intr-un accident de masina. Farrokhzad este una din cele mai puternice voci feminine ale poeziei persoane moderne, si in acelasi timp una din cele mai controversate sctiitoare.
Volumul de fata are o poveste frumoasa. Pe cand eram in Japonia, maica-mea m-a rugat sa il rog pe Ali, un amic iranian, ce statea in acelasi camin cu mine si care era la doctorat la cel mai bun prieten al profului meu, sa imi cumpere cand se duce acasa o carte de poezie, ceva modern, pentru prietenul ei Gherghe Iorga, traducator din persoana, ce voia sa traduca ceva nou la noi. Alireza mi-a adus volumul de fata, pe care i l-am trimit apoi mamei acasa. Iorga s-a bucurat mult de cadou, pentru ca mai tradusese ceva de Farrokhzad si si-ar fi dorit sa mai traduca.
Si uite asa, aproape trei ani mai tarziu, volumul iranian, ce a trwcut prin Tokyo, a ajuns sa fie publicat in romana. Din pacate nu am ajuns la evenimentul de lansare, insa Gheorge Iorga i-a dat maimei volumul acesta pentu mine, cu o frumoasa dedicatie. Deci, nu aveam cum sa nu il citesc.
Nefiind devorator de poezie nu pot sa imi dau cu parerea despre cum scrie Farrokhzad. Insa majoritatea poemelor ei mi-au placut. Asta, cred ca inseaman ca e o carte buna. Bine, Farrokhzad e una din cele mai bune poete persane, dar daca mie mi-a placut cum suna in romana, inseaman ca Gogu, a facut o treaba buna, ceea ce nu ma mira.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu