Cartea simturilor

16# Putea sa fie ceva mai mult

Cand am auzit pentru prima data de antologia lui Dan C. Mihailescu, m-am gandit la albumele lui Umberto Eco, cele despre istoria frumustii, a uratului sau Lista infinita. Probabil, ca pornind cu asa asteptari, am fost dezamagit. Cred ca pot sa numar pe degete eseurile din Cartea Simturilor ce mi-au placut cu adevarat, si nu ma feresc sa spun ca multe mi s-au parut scrise ca un favor pentru Mihailescu

Revelatie e mult spus, insa surpzia volumului a fost Ana Blandiana. Nu stiu de ce, dar am o preconceptie cu ea si nu mi s-a parut niciodata un nume ce m-ar interesa. Insa in ultimile luni e a doua oara cand dau de un eseu scris de ea (Aici si in DoR-ul de primavara) si chiar imi place foarte mult.

Si Cartarescu mi-a placut, cu toate ca e repetitiv si se intoarce iar si iar la aceleasi fixatii din Orbitor sau Solenoid (poate ca a venit prea curand dupa Solenoid). In rest slab. Cel putin ultima parte, cea evlaviosa. Eseu de master sau disetatie la un master la Teologie. Proaste, tehnice, fara de simt.

Pentru mine, insa a venit int-un moment in care mi-am activat simturile. A inflorit iasomia si Bucurestiul miroase atat de frumos. Mirosul de iasomie ma duce cu gandul la prieteni si la o atmosfera relaxata, undeva departe de nebunia cotdiana, cu discutii libere despre lucruri care ne plac. Ceaiul de iasomie e unul din ceaiurile mele preferate si da, il beau alaturi de prieteni, insa pana acum nu am asociat mirosul iasomiei cu ei.

Pe curand...