Treceți la conținutul principal

Solenoid

13# Cartarescu adolescentei mele

Revin dupa mult timp cu un articol despre o carte. Intre timp mi-am citit scrisoarea, si am mai citit ultimul Dor, insa nu am scris nimic despre asta aici, pentru ca nici timp nu am avut, nici inspiratie si parca era prea mult...
Revin pe blog, dupa jumatate de luna. De mult nu am mai facut pauze atat de lungi. S-au intamplat multe insa nu am simtit nevoia sa scriu despre acele lucruri pentru ca nu am avut energia. S-au schimbat multe, m-am schimbat mult.
Am primit cadou de Craciun de la C Solenoidul lui Cartarescu. A fost un cadou perfect pentru ca era ceva ce imi doream dar pe care nu as fi dat eu bani. De ce? Era prea scump pentru o posibila dezamgire.
Acum doi ani ii mai dadeam o sansa, cand dupa cativa ani bun i de la cumparare, am citit Frumoasele straine. Am fost dezamagit. Ori nu mai era Cartarescu acelasi, ori nu mai eram eu pe aceasi lungime de una cu el.
Am plimbat o luna cartea asta. De pe birou, pe pat, de pe pat, la marginea lui. E grea, e incomoda, e foaia prea alba si obositor de citit. Mi-am gasit scuze sa nu o citesc, sa nu citesc. De ziua cartii am luat-o la citit si am lasat-o cu greu. In Solenoid, am gasit Cartarescu acela de care m-am indragostit in Orbior I si II. Cartarescu ala ce m-a facut sa imi doresc sa scriu si eu, ce m-a inspirat si mi-a aratat ca se poate scrie si alfel.  Solenoid, e o continuare matura a Orbitorului, ce continua oarecum o poveste ce nu prea exista. 
M-au trecut mii de sentimente citind aceasta carte. De la amintirile si melancoliile anilor de liceu, pana la fascinatia cartierului. Personajul din Solenoid, locuieste in aceazi zona cu mine. Se plimba pe aceleasi strazi, respira acelasi aer, foloseste aceleasi mijloace de transport in comun ca si mine. Da, in alta epoca. Dar parca totul s-a schimbat prea putin. Imi imaginam blocul copilariei lui de pe Stefan cel Mare, atunci cand citeam Orbitor, acum il stiu, l-am reperat. E posibil sa fi identifict si casa de pa Maica Domnului din Solenoid, si cu sigurata stiu unde e clinica de pe Masina de Paine. Impartim acelasi micro-univers si sincer asta mi-a dat o stare de inspiratie si un tonus bun.
Deci nu imi pasa ce spun criticile despre Solenoid. |E cea mai buna carte a lui sau e lalaita si dezmatata. Pentru mine a fost o regasire si un click cu o latura a mea ce era usor intr-un somn profund. Si pentru asta ii multumesc lui Mircea Cartarescu ca a renuntat la romanele comerciale si a scris asa cum stie el mai bine. Sau ii mulumesc inspiratiei divine, ca l-a scos din blocajul in care era. Pot sa astept inca 10 ani pentru urmatoarea carte buna, daca o sa fie ca asta.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...