Solenoid

13# Cartarescu adolescentei mele

Revin dupa mult timp cu un articol despre o carte. Intre timp mi-am citit scrisoarea, si am mai citit ultimul Dor, insa nu am scris nimic despre asta aici, pentru ca nici timp nu am avut, nici inspiratie si parca era prea mult...

Revin pe blog, dupa jumatate de luna. De mult nu am mai facut pauze atat de lungi. S-au intamplat multe insa nu am simtit nevoia sa scriu despre acele lucruri pentru ca nu am avut energia. S-au schimbat multe, m-am schimbat mult.

Am primit cadou de Craciun de la C Solenoidul lui Cartarescu. A fost un cadou perfect pentru ca era ceva ce imi doream dar pe care nu as fi dat eu bani. De ce? Era prea scump pentru o posibila dezamgire.

Acum doi ani ii mai dadeam o sansa, cand dupa cativa ani bun i de la cumparare, am citit Frumoasele straine. Am fost dezamagit. Ori nu mai era Cartarescu acelasi, ori nu mai eram eu pe aceasi lungime de una cu el.

Am plimbat o luna cartea asta. De pe birou, pe pat, de pe pat, la marginea lui. E grea, e incomoda, e foaia prea alba si obositor de citit. Mi-am gasit scuze sa nu o citesc, sa nu citesc. De ziua cartii am luat-o la citit si am lasat-o cu greu. In Solenoid, am gasit Cartarescu acela de care m-am indragostit in Orbior I si II. Cartarescu ala ce m-a facut sa imi doresc sa scriu si eu, ce m-a inspirat si mi-a aratat ca se poate scrie si alfel.  Solenoid, e o continuare matura a Orbitorului, ce continua oarecum o poveste ce nu prea exista. 

M-au trecut mii de sentimente citind aceasta carte. De la amintirile si melancoliile anilor de liceu, pana la fascinatia cartierului. Personajul din Solenoid, locuieste in aceazi zona cu mine. Se plimba pe aceleasi strazi, respira acelasi aer, foloseste aceleasi mijloace de transport in comun ca si mine. Da, in alta epoca. Dar parca totul s-a schimbat prea putin. Imi imaginam blocul copilariei lui de pe Stefan cel Mare, atunci cand citeam Orbitor, acum il stiu, l-am reperat. E posibil sa fi identifict si casa de pa Maica Domnului din Solenoid, si cu sigurata stiu unde e clinica de pe Masina de Paine. Impartim acelasi micro-univers si sincer asta mi-a dat o stare de inspiratie si un tonus bun.

Deci nu imi pasa ce spun criticile despre Solenoid. |E cea mai buna carte a lui sau e lalaita si dezmatata. Pentru mine a fost o regasire si un click cu o latura a mea ce era usor intr-un somn profund. Si pentru asta ii multumesc lui Mircea Cartarescu ca a renuntat la romanele comerciale si a scris asa cum stie el mai bine. Sau ii mulumesc inspiratiei divine, ca l-a scos din blocajul in care era. Pot sa astept inca 10 ani pentru urmatoarea carte buna, daca o sa fie ca asta.

Pe curand...