Treceți la conținutul principal

Noaptea muzeelor la Pensionul Domnesc de Fete

Bucuresti, 21 mai 2016. Orasul e agitat. E Constantin si Elena, e Fortza Zu in Piata Constitutiei. Mult trafic, multi oameni agitati pe strada, politie peste tot. E Noaptea Muzeelor si lumea forfoteste. 
Nu am inteles niciodata de ce lumea merge la muzeu doar in noatea asta. Eu o vad altfel, o vad o noapte in care poti sa vezi altceva. Daca e un muzeu care e la fel tot anul, de ce sa ma duc? Daca e un obiectiv turistic, un muzeu sau un monument istoric care se viziteaza doar atunci, sau care are un specacol special pregatit pentru noatea aceea, da.
De aceeea am ales sa ma duc sa vizitez Scoala Centrala din Bucuresti, fostul Pension Domnesc de Fete, deschis publicului larg de catre ARCEN in Noaptea Muzeelor.
Scoala se afla undeva pe langa Gradina Icoanei, intr-o zona a Bucurestiului ce imi este foarte draga, cu stradute inguste, cu case vechi si copaci infloriti. Dincolo de bulevardele mari acolo mirosea a iasomie. Ne-am asezat la coada lunga si ne-am indreptat spre intrare, cu pasi mici, de-a lungul cladirii construite dupa planurile lui Ion Micu, ce s-a inspirat din manastile  Hurezi si Antim. Am privit braul de sub acoperis si  casetele de lemn pictat ce se inchideau acoperisul. Ne uitam dincolo de gard si vedem cum grupuri mici tot intrau inauntru si ne asteptam randul.
In momentul in care am intrat inauntru, si am pasit in curtea interioara a scolii, am avut impresia ca timpul a stat in loc. Lumea era fericita, curioasa si incarcata de o energie pozitiva inauntru. Copacii din curte erau uniti de instalatii lumnioase pe care din loc in loc erau agatate fotografii cu imagini din Bucuresti.
A photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on
Pe bancute, pe borduri, cu sucuri sau cafele in mana lumea vorbea lejer, asculta muzica buna si privea specacolele. N exista presiunea timpului, se simtea ca e o noapte special pentru petrecut acolo. Pe holurile scolii, de jur imprejurul gradinii, grupuri mici de vizitatori ascultau povestile scolii povestite de membrii ARCEN. Ne-am plimbat si noi alaturi de un grup si am ascultat istoria ce se ascunde in zidruile scolii. Ne-am uitat la tavanul castat frumos pictat, la ferestrele ce inchid arcadele trilobate in acolada, la usile mari ale salilor de clasa. Am intrat in sali, am vazut diferite ateliere, proiectii de documntare, am intrat in cancelarie si am simtit un miros puternic de cafea. Am ascultat corul scolii si ne-am uitat la fotografii vechi din scoala.

Apoi am iesit in spate, unde era o altfel de atosfera. Luminitie, un DJ, un foodtruck ce vindea minuturi, europaleti pe post de bancute. Era o atmosfera hipstareasca misto. Pentru ca toata lumea vibra la fel, pentru ca nimeni nu era acolo sa judece sau pe fuga. Ci sa se bucure de o noapte lina.
A video posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on

Am plecat intr-un tarziu, ratacind pe stradute in noapte, incarcati de o energie pozitiva si cu planuri sa gasim alte locuri ascunse in Bucuresti.

Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...