Treceți la conținutul principal

Circ

Lumina rece a lunei descoperea cortina cortului circului. Acolo in acel oraş poate pentru unii banal, pe acel câmp, numit prea pompos “Parcul Catedralei”, acolo se afla circul. Veniseră în oraş de o săptămână, nu prinseseră o perioada buna. Acum era Săptămâna Mare iar lumea nu prea venea. Nu avuseseră nici un spectacol cu sala plină. Dar aşa se întâmpla în fiecare oraş, în fiecare an, în această perioada. Ruletele înconjurau cortul iar majotiatea din ei se culcaseră. Leii începuseră să ragă. Erau singurile animale pe care le mai aveau. Restul le vanduseră pentru ea, ca să poata plătii tratamentul. Nu fusese de acord. Odată şi odată tot avea să moară. Acum ar fii vrut să doarma dar durerea nu o lăsa. Era atât de linişte, în afară de lei şi ea, tot oraşul dormea…

Părea o seară banală. Tocmai ajunsese acasă, de la facultate, în vacanţă. Întâlnirea cu prietenii fusese o provocare. În jumătate de an se schimbaseră atât de mult, parcă erau străini. Fiecare o luase pe un drum, atât de diferit. Au avut timp doar de reproşuri, prea puţin de discuţiile lor de altădată. Dar lui i se păru interesant. În drumul spre casă tăia câmpul. Era aţât de caraghios. Totuşi avea o denumire pompoasă: “Parcul Catedralei”, pentru că la unul din capelele terenului ăsta vilan se constuieşte catedrala. Locuia într-un cartier relativ nou, cu blocuri înalte, cu apartamente spaţioase. Era o zonă frumoasă. Acel câmp părea, acum în imaginaţia lui ca o poiană într-o pădure. Doar că pădurea era de beton… Auzii într-un târziu leii. La început nu ştia ce e. Apoi a realizat că era de la circ. Nici nu îl observase. Aflase că e în oraş, dar… O panică îl cuprinse deodată, aşa fără vreun motiv. Imaginaţia lui, poate prea bogată, începea să se pună în mişcare. Ca să treacă peste teamă se începu să-şi imaginze un posibil scenariu pentru o povestire pe care nu v-a apuca propabil s-o scrie. Nu mai are timp. Îi pare atât de rău. Simte că a dezamăgit pe mulţi… Deseori se simte inutil, fară de rost. Cândva putea face Ceva. Acum... se pierdea in banal şi mediocritate. Poate că drumul pe care îl alesese nu ea bun... dar atunci i s-a părut perfect. Se aşteptase la prea mult de la el. S-a consumat repede ca o dragoste adolescentină.

Dimineaţă soarele o gâdill la ochi şi o trezii cu zâmbetul pe buze. De mult nu mai zâmbise. Încercă se se ridice din pat şi reuşii. Cortul circului i se parea mare acum. Se împliniseră doi ani de când nu mai intrase în el. Emotia o copleşii, mintea îi zbura la momentele în care era acolo sus, pe bârnă, unde era aplaudată şi invidiată de mulţi. Acum... era o epava. Gândurile îi zburaseră când începuseră să ragă leii. Mereu răgeau. Poate erau bolnavi. Cei din circ nu-i spuneau niciodata despre problemele lor. Ce mai auzea din şoşotelile lor. Cică nu vroiau s-o încarce şi cu problemele lor, le avea ea pe ale ele. Dar... problemele circului erau şi ale ei... sau... nu mai facea parte din circ acum? Şi multe din probleme erau din cauza ei. Poate că era timpul să plece de tot.

Din casă parea că e frumos afara. Soarele strălucea pe cer. Posibil un soare cu dinţi, dar era perfect pentru o plimbare. Îşi aruncă nişte haine, nu la întâmplare, pe el şi pornii cu căştile la urechi spre liceu. O caracteristică a lui este că se ataşează repede de oameni şi de locuri. Nu ştie dacă e un defect sau o calitate, poate fi când una, când alta. De aceea se îndreaptă acum spre liceu, unde va sta pe o bancă şi se va gândii la etapa asta prin care trece. Sigur va suna pe cineva să vadă ce face. Era ca un fel de ritual.

Liceul e undeva în spatele catedralei care se consruieşte. De pe trotuar vedea în faţă circul. De ce se speriase aseară? Era amuzat de situaţie dar starea de panică îl cuprinse iar. De fapt era o stare de emoţie, sentiment ce se manifestă foarte des la el (e emotiv rau de tot). Îl roade stomacul iar gândurile îi fug în toate direcţiile. Dar sau oprit şi sau canalizat brusc le gândul de ieri. Ar trebuii să scrie ce îi venise în cap. Macar ideea s-o noteze pe carneţel ca să n-o uite. Multe idei a pierdut din cauză că nu le-a notat. O să ajungă in curtea şcolii şi acolo işi v-a scoate carneţelul din geantă şi va nota.

Vroia să se îndrepte spre biserică. Nu mai fusese de mult intr-o biserică şi acum simţea nevoia. Lumina caldă pătrundea prin geamurile mici; era un amestec de cald si rece, un sentiment de teamă şi de linişte. Când era mică mergea des la biserică. Găsea acolo linişte de care avea nevoie, pacea şi înţelegerea. Dar cum crescuse şi devenise adoleşcenta căzuse pe o pantă a decadenţei, o viaţa condusă de sex, alcool şi droguri. De atunci nu mai intrase intr-o biserică. Acum simţea asta şi credea că viaţa pe care o dusese o adusese in stadiul în cre se afla.

Nu era o persoană bisericoasă, nu mergea la slujbe. Doar la cele de înmormântare, pomenire, cununie, botez şi slujba de Înviere. Acum simţea nevoia să mearga. Vroia să fie singur să îşi pună viaţa în ordine. Nu mai suporta să fie o amintire a ceea ce fusese cândva, să nu se mai complacă în banal şi mediocru. Începea să dispere doar când se gândea la asta. Îi venea să plângă. Dar se abţinu. Când era în Iaşi merge pe Cetă şi acolo se mai liniştea un pic, acum trebuia sa intre în biserică. Singurul lui gând era să fie singur acolo, să ste într-o strană şi să se gândească la ale lui.

Coborâ scările şi intră înauntru. Era atat de bine. Aproape singur. Nu avea niciodată norocul să fie singur. O femeie stătea în genunchi şi plangea. ”O maniacă” se gândii. Oricât de suparat ai fii nu te exteriorizezi aşa. Cel puţin aşa gândea el, care nu prea se exterioriza când venea vorba de probleme. Se aşeză stingher într-o strană şi începu să se gândească.

Simţii când intră cineva în biserică. De fapt îl vazuse pe acel tânăr de undeva de sus. Parc ieşise din corp, se simte atat de liberă, fără dureri fizice şi mai ales fără durerile sufletului. Era uşoară. Apoi căzu.. În momentu impactului simţii exact cum avea să se salveze dar să-l salveze şi pe el.

Femeia se ridică de pe jos imediat după ce avu un spasm. Se sperie pentru că o văzuse cu coada ochiului cum tresării. Avea o faţă atat de frumoasă şi de luminată. Era împacată cu sine si sigură pe ceea ce face. Ea era răspunul la intrebările sale. Ajunse în faţa lui şi îi spuse:

- Eu sunt personajul tău. Creează-mă ca să mă mântui...



Liber... Am terminat de scris. Maine ma voi apuca de terminat altceva. Senimentul pe care il traiesc acum vreau sa il simt cat mai des. Pe crand...

Comentarii

  1. revenire foarte buna dommnu Horea.;) Cred ca shtiu cu cine s-ar identifica el ( daca nu o fi chiar el) , cat despre ea :D sunt curios, dar sunt shi mai curios cum ai s-o omori la sfarshit!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...