Ritualuri de inmormantare
Ieri am fost la o inmormantare si vreau sa fac chiar de la inceput o referire, ca nu ma refer la acea inmormantare acum, ci la ritualul romanesc de inmormantare. Ce-i drept, momentul de ieri mi-a declansat ideea si nu am vrut sa scriu ieri tocmai pentru nu a fii influentat de acea inmormantate ci sa fac referire la toate la care am participat si la ceea ce mai stiu.
In spatiul Carpatic (in Romania de astazi) crestinizarea nu a fost impusa, ci a fost adoptata treptat. De aceea aici se pastreaza ritualuri vechi de dinainte de crestinizare, in simbioza cu ritualurile crestine. Voi face referire la ritualurile de inmormantare, pentru ca pe asta vreau sa ma axez astazi.
In primul rand culoarea hainelor pe care le poarta participantii la un astfel de eveniment ar fii trebuit sa fie alba. Pentru ca albul simbolizeaza pacea, linistea, este culoarea oaselor. Insa pentru ca albul a fost adoptat la nunti, unde simbolizeaza puritatea (vezi sa nu) s-a recurs la negru, ce-a mai inchisa culoare, ce simbolizeaza intunericul. Insa este o abordare gresita. Da, mortul, are ochii inchisi, nu mai vede nimic, este ingropat si va sta in intuneric pana la a doua venite a Domnului (cum se spune la slujba de inmormantare) insa noi nu trebuie sa privim trupul, partea materiala, ci sufletul, partea spirituala, ce se elibereaza acum de chinurile sufletesti. Oare viata pe pamant nu este doar o simpla etapa pregatitoare pentru viata in ceruri ce este mult mai lunga? Pe pamant traimi in medie vreo 70 de ani in schimp svem parte de viata vestica in ceruri. Unele culturi spun ca in functie de ceea ce am facut in viata ne asezam ierarhic pe niste trepte in cer. Cred ca din aceasta conceptie a pornit si conceptia crestina de Iad si Rai, iadul jos, raiul sus, aici facandu-se referire la treptele extreme (in umila mea parere).
Insa romanul, si mai ales omul de la tara nu se gandeste la trupul spiritual, asta fiind peste nivelul lui de intelegere, ci mai mult la cel trupesc. In traditia romaneasca de inmormantare exsita tot felul de ritualuri pagane. Nu le cunosc pe toate dar pornind de la cel mia banal, faptul ca barbatii isi lasa barba, pana la punti si banii din buzunar. In popor se spunce ca atunci cand moare cineva, moartea inca bantuie prin locurile aporpiate decedatului, de aceea barbatii isi lasa barba, pentru a se ascunde de moarte, pentru a o pacalii. Nu multa lume mai stie asta acum insa ti se spune ca nu e bine sa te razi ca asa e obiceiul. ie bine, de aici porneste. Mai exista tot felul de alte obiceiuri, de la banii pusi in buzunar pentru a avea sa plateasca vamesul pe lumea cealalta, de la poduri si toate parastasele. In alte culturi nu exista parastase. Omul a murit, l-am ingropat si atata tot. La noi se fac tot felul de parastase, cu mancare pentru a pomenii mortul si pentru a avea si el ce manca pe lumea cealalta. Acest obicei l-am mai observat la tigani, ce petrec si mananca la inmormantare, in cinstea celui ce a decedat.
Insa pe langa toate aceste ritualuri in simbioza mai apare si spiritul balcanic, ce mie imi place la nebunie. Omul de la tara, si nu numai, vine la inmormantare si sa barfeasca. La inceput se barfeste mortul. Ca a facut si a dres si se inceie cu Dunezeu sa-l ierte, de morti numai de bine. Apoi se comentraza familia, care a plans, care nu a plans, cum e imbracat, cum a vorbit, ce a facut, ce este, de unde este, etc. Si pentru ca slujba este lunga si plicticoasa incep sa fie barfiti necunoscutii. Cine sunt cei de acolo, din partea cui vin si asa mai departe. Daca au terminat tot de tocat isi povestesc de-ale lor ca nu prea apuca sa se vada, ca au multa treaba si la astfel de evenimente, la masa de parastas au timp saisi povesteasca ce-au mai facut de la parastasul trecut pana la acesta. ma mir cum de nu isi fac planuri la cine se vor vedea in curand, care va fii urmatorul...
Cam asa sunt inmormantarile pe la noi, lucru pe care cred ca il stie orisicine. Pentu a fii in tema cu subiectul o sa pun o poza din acelasi domeniu si pe photoblog.
Pe curand...
In spatiul Carpatic (in Romania de astazi) crestinizarea nu a fost impusa, ci a fost adoptata treptat. De aceea aici se pastreaza ritualuri vechi de dinainte de crestinizare, in simbioza cu ritualurile crestine. Voi face referire la ritualurile de inmormantare, pentru ca pe asta vreau sa ma axez astazi.
In primul rand culoarea hainelor pe care le poarta participantii la un astfel de eveniment ar fii trebuit sa fie alba. Pentru ca albul simbolizeaza pacea, linistea, este culoarea oaselor. Insa pentru ca albul a fost adoptat la nunti, unde simbolizeaza puritatea (vezi sa nu) s-a recurs la negru, ce-a mai inchisa culoare, ce simbolizeaza intunericul. Insa este o abordare gresita. Da, mortul, are ochii inchisi, nu mai vede nimic, este ingropat si va sta in intuneric pana la a doua venite a Domnului (cum se spune la slujba de inmormantare) insa noi nu trebuie sa privim trupul, partea materiala, ci sufletul, partea spirituala, ce se elibereaza acum de chinurile sufletesti. Oare viata pe pamant nu este doar o simpla etapa pregatitoare pentru viata in ceruri ce este mult mai lunga? Pe pamant traimi in medie vreo 70 de ani in schimp svem parte de viata vestica in ceruri. Unele culturi spun ca in functie de ceea ce am facut in viata ne asezam ierarhic pe niste trepte in cer. Cred ca din aceasta conceptie a pornit si conceptia crestina de Iad si Rai, iadul jos, raiul sus, aici facandu-se referire la treptele extreme (in umila mea parere).
Insa romanul, si mai ales omul de la tara nu se gandeste la trupul spiritual, asta fiind peste nivelul lui de intelegere, ci mai mult la cel trupesc. In traditia romaneasca de inmormantare exsita tot felul de ritualuri pagane. Nu le cunosc pe toate dar pornind de la cel mia banal, faptul ca barbatii isi lasa barba, pana la punti si banii din buzunar. In popor se spunce ca atunci cand moare cineva, moartea inca bantuie prin locurile aporpiate decedatului, de aceea barbatii isi lasa barba, pentru a se ascunde de moarte, pentru a o pacalii. Nu multa lume mai stie asta acum insa ti se spune ca nu e bine sa te razi ca asa e obiceiul. ie bine, de aici porneste. Mai exista tot felul de alte obiceiuri, de la banii pusi in buzunar pentru a avea sa plateasca vamesul pe lumea cealalta, de la poduri si toate parastasele. In alte culturi nu exista parastase. Omul a murit, l-am ingropat si atata tot. La noi se fac tot felul de parastase, cu mancare pentru a pomenii mortul si pentru a avea si el ce manca pe lumea cealalta. Acest obicei l-am mai observat la tigani, ce petrec si mananca la inmormantare, in cinstea celui ce a decedat.
Insa pe langa toate aceste ritualuri in simbioza mai apare si spiritul balcanic, ce mie imi place la nebunie. Omul de la tara, si nu numai, vine la inmormantare si sa barfeasca. La inceput se barfeste mortul. Ca a facut si a dres si se inceie cu Dunezeu sa-l ierte, de morti numai de bine. Apoi se comentraza familia, care a plans, care nu a plans, cum e imbracat, cum a vorbit, ce a facut, ce este, de unde este, etc. Si pentru ca slujba este lunga si plicticoasa incep sa fie barfiti necunoscutii. Cine sunt cei de acolo, din partea cui vin si asa mai departe. Daca au terminat tot de tocat isi povestesc de-ale lor ca nu prea apuca sa se vada, ca au multa treaba si la astfel de evenimente, la masa de parastas au timp saisi povesteasca ce-au mai facut de la parastasul trecut pana la acesta. ma mir cum de nu isi fac planuri la cine se vor vedea in curand, care va fii urmatorul...
Cam asa sunt inmormantarile pe la noi, lucru pe care cred ca il stie orisicine. Pentu a fii in tema cu subiectul o sa pun o poza din acelasi domeniu si pe photoblog.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu