1 an
Cand te gandesti ce inseamna un an, ce inseamna 340 de articole scrise, pare putin, dar nu e asa, e timp, sunt sentimente, e viata ceea ce a fost scris, postat aici timp de un an.
E usor sa iti faci un blog. iti alegi o gazda, completezi cateva paragrafe si incepi sa scri. Dar oare reusesti sa te tii de el. Poate ca la inceput ti-e usor sa scri, ai ce spune dar apoi incepi sa nu mai sti exact ce sa mai scrii si faci pauze, te inveti cu pauza si nu cred ca mai revi. Am avut multe pauze si as fi renuntat de nenumarate ori dar m-am ambitionat si am mers mai departe, m-am reinventat si am gasit despre ce sa ascriu. Un an din viata mea e aici, 360 de zile, de povesti, de situatii...
A fost unul din cei mai prosti ani ai mei, un an plin de iluzi, de tradari si de schimbari. Dar toate lucrurile se intampla dintr-un motiv si din tot anul asta am avut de invatat mai mult ca niciodata. Iar acum, cand ma uit in apoi, vad ca toate mizeriile au fost pentru a invata iar acum apele tulburi s-au linistit si prin ele vad clar tot ce a fost.
Am inceput blogul intr-o seara. Habar n-aveam cu ce se manca. Ioana avea un blog pe care posta proza, dar nu imi trecea prin cap ce e aia blog. Apoi, Raluca imi povestea de blogul ei. Eram in oras cu sora-mea si cu prietenele ei de cand se stie si se vorbea despre blogul Ralucai (care a facut ieri un an dar din pacate nu a mai postat de 7 luni si posibil sa il inchida) si atunici am intrebat-o cum si l-a facut, ce a simtit, ce i-a venit. De abia incepea nebunia cu blogurile, nebunie ce o iscase Nastase pentru ca isi facuse blog si toata lumea vorbea despre el.
Ce am vrut sa fie blogul meu, nu stiu. Stiu ce a iesit. Un ghiveci, un mozaic, de simtiri si trairi. Cand ma uit prin articole nu imi vine sa cred ca am facut atat. Incerc sa imi amintesc cum arata la inceput, ce titlu avea, cum era, dar nu imi aduc aminte detaliile astea. Parca la inceput a fost, "Horea's blog". La scurt timp a ajuns "Horea Sibisteanu - Postmodern" iar cand lucrurile s-au mai asejat, sub semnul inspiratiei, fara sa imi pot explica cum, a ajuns "Horea Sibisteanu - In cautarea Eului pierdut". Modificari au mai existat si apoi, dar mici, barele de pe lateral s-au tot schimbat, blogrolul la fel si lista de prieteni a crescut. Am hotarat sa imi scot motoul de la titlu si sa il pun la datele personale si ca subtitlu sa ramana "Unele lucruri raman pentru mine" pentru a intelege ca nu tot ce mi se intampla, scriu, ci ceea ce cred ca trebuie impartasit si cu ceilalti, ceea ce vreau eu sa se stie, nu imi pot servii viata pe tava, pe un blog. Dar voi schimba si acest subtitlu, inca il caut pe cel potrivit.
Au existat momente in care am vrut sa renunt, si in vara asta... Au fost momente cand nu imi mai venea sa ma intorc dupa pauze si trebuiam sa schimb ceva la el ca sa mai scriu. Asa mi-am inventat si photoblogul, asa am incurajat si pe altii sa isi faca blog. Nu ca un model de urmat in ceea ce scriu, ci ca un model de curaj. Exista vreo 4-5 persoanecare scriu acum pentru ca m-au vazut pe mine si vreo 3 ce posteaza poze, mult mai bune decat mine, pentru ca au vazut ca eu am curajul sa postez poze ce nu sunt atat de reusite ca ale lor.
Eu nu fac din fotografie o mare chestie. Fac poze cand simt, ca imi place. Nu ma complic sa fie soarele nu stiu cum sau lumina sa imi bata din nu stiu ce parte. Fotografiez ceea ce simt. la mine totul se rezuma la simtire. Stiu ca este barbar, dar uitam sa facem ceea ce simtim is facem ceea ce ni se impune. la mine e produsul brut, pentru slefuire e Q, care ma mai ajuta sa dau stralucire si astfel noile "pietre" sunt postate pe DeviantArt, acolo, unde in coneptia mea, e un loc pentu lucruri fatetate, nu pentru produse brute.
Nu stiu daca voi apuca si anul doi de blog, poate nu voi mai fi atat de frustat incat sa scriu aici (vorba unora care se dau destepti si formuleaza opinii fara a sti despre ce este vorba exact si a altora care scot din context ceea ce le convine si folosesc sintagmele unora mai mari pentru ca ei nu au destula cervicalitate pentru asi forma parerile proprii). Ceea ce stiu este ca nu voi mai avea articole in care voi jognii persoane ce merita asta, pentru ca nu vreau ca blogul meu sa devina un astgel de instrument. Dar poate voi face si al treilea blog "Gradina lui G" (pentru cei ce intelege :)) )si atunci ma voi amuza, pentru ca ala va fi e segmentul blogului respectiv.
Multumesc tuturor pentru sprijin si critica. Sunt destule persoane carora ar trebuii sa le multumesc dar prefer sa nu numesc pe nimeni pentru a nu gresii sau omite pe cineva fara sa vreau. Nu vreau sa supar pe nimeni, mai ales acum, de aceea prefer sa multumesc colectiv. Sunt cam 30 de personane care imi citesc blogul in fiecare zi (azi, pana acum, sunt 60), persone din toata Romania, din Moldova, Italia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii , Norvegia, Australia, Germania.
M-ati incurajat si cat o sa pot si o sa simt o sa continui sa merg pe drumul asta.
P.S. Blogul de pe wordpress nu il mai folosesc si nu mai scriu pe el in paralel dar nu reusesc sa il folosesc. A fost o proasta alegere si de aceea m-am intors la prima dragoste, blogger.
Pe curand...
E usor sa iti faci un blog. iti alegi o gazda, completezi cateva paragrafe si incepi sa scri. Dar oare reusesti sa te tii de el. Poate ca la inceput ti-e usor sa scri, ai ce spune dar apoi incepi sa nu mai sti exact ce sa mai scrii si faci pauze, te inveti cu pauza si nu cred ca mai revi. Am avut multe pauze si as fi renuntat de nenumarate ori dar m-am ambitionat si am mers mai departe, m-am reinventat si am gasit despre ce sa ascriu. Un an din viata mea e aici, 360 de zile, de povesti, de situatii...
A fost unul din cei mai prosti ani ai mei, un an plin de iluzi, de tradari si de schimbari. Dar toate lucrurile se intampla dintr-un motiv si din tot anul asta am avut de invatat mai mult ca niciodata. Iar acum, cand ma uit in apoi, vad ca toate mizeriile au fost pentru a invata iar acum apele tulburi s-au linistit si prin ele vad clar tot ce a fost.
Am inceput blogul intr-o seara. Habar n-aveam cu ce se manca. Ioana avea un blog pe care posta proza, dar nu imi trecea prin cap ce e aia blog. Apoi, Raluca imi povestea de blogul ei. Eram in oras cu sora-mea si cu prietenele ei de cand se stie si se vorbea despre blogul Ralucai (care a facut ieri un an dar din pacate nu a mai postat de 7 luni si posibil sa il inchida) si atunici am intrebat-o cum si l-a facut, ce a simtit, ce i-a venit. De abia incepea nebunia cu blogurile, nebunie ce o iscase Nastase pentru ca isi facuse blog si toata lumea vorbea despre el.
Ce am vrut sa fie blogul meu, nu stiu. Stiu ce a iesit. Un ghiveci, un mozaic, de simtiri si trairi. Cand ma uit prin articole nu imi vine sa cred ca am facut atat. Incerc sa imi amintesc cum arata la inceput, ce titlu avea, cum era, dar nu imi aduc aminte detaliile astea. Parca la inceput a fost, "Horea's blog". La scurt timp a ajuns "Horea Sibisteanu - Postmodern" iar cand lucrurile s-au mai asejat, sub semnul inspiratiei, fara sa imi pot explica cum, a ajuns "Horea Sibisteanu - In cautarea Eului pierdut". Modificari au mai existat si apoi, dar mici, barele de pe lateral s-au tot schimbat, blogrolul la fel si lista de prieteni a crescut. Am hotarat sa imi scot motoul de la titlu si sa il pun la datele personale si ca subtitlu sa ramana "Unele lucruri raman pentru mine" pentru a intelege ca nu tot ce mi se intampla, scriu, ci ceea ce cred ca trebuie impartasit si cu ceilalti, ceea ce vreau eu sa se stie, nu imi pot servii viata pe tava, pe un blog. Dar voi schimba si acest subtitlu, inca il caut pe cel potrivit.
Au existat momente in care am vrut sa renunt, si in vara asta... Au fost momente cand nu imi mai venea sa ma intorc dupa pauze si trebuiam sa schimb ceva la el ca sa mai scriu. Asa mi-am inventat si photoblogul, asa am incurajat si pe altii sa isi faca blog. Nu ca un model de urmat in ceea ce scriu, ci ca un model de curaj. Exista vreo 4-5 persoanecare scriu acum pentru ca m-au vazut pe mine si vreo 3 ce posteaza poze, mult mai bune decat mine, pentru ca au vazut ca eu am curajul sa postez poze ce nu sunt atat de reusite ca ale lor.
Eu nu fac din fotografie o mare chestie. Fac poze cand simt, ca imi place. Nu ma complic sa fie soarele nu stiu cum sau lumina sa imi bata din nu stiu ce parte. Fotografiez ceea ce simt. la mine totul se rezuma la simtire. Stiu ca este barbar, dar uitam sa facem ceea ce simtim is facem ceea ce ni se impune. la mine e produsul brut, pentru slefuire e Q, care ma mai ajuta sa dau stralucire si astfel noile "pietre" sunt postate pe DeviantArt, acolo, unde in coneptia mea, e un loc pentu lucruri fatetate, nu pentru produse brute.
Nu stiu daca voi apuca si anul doi de blog, poate nu voi mai fi atat de frustat incat sa scriu aici (vorba unora care se dau destepti si formuleaza opinii fara a sti despre ce este vorba exact si a altora care scot din context ceea ce le convine si folosesc sintagmele unora mai mari pentru ca ei nu au destula cervicalitate pentru asi forma parerile proprii). Ceea ce stiu este ca nu voi mai avea articole in care voi jognii persoane ce merita asta, pentru ca nu vreau ca blogul meu sa devina un astgel de instrument. Dar poate voi face si al treilea blog "Gradina lui G" (pentru cei ce intelege :)) )si atunci ma voi amuza, pentru ca ala va fi e segmentul blogului respectiv.
Multumesc tuturor pentru sprijin si critica. Sunt destule persoane carora ar trebuii sa le multumesc dar prefer sa nu numesc pe nimeni pentru a nu gresii sau omite pe cineva fara sa vreau. Nu vreau sa supar pe nimeni, mai ales acum, de aceea prefer sa multumesc colectiv. Sunt cam 30 de personane care imi citesc blogul in fiecare zi (azi, pana acum, sunt 60), persone din toata Romania, din Moldova, Italia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii , Norvegia, Australia, Germania.
M-ati incurajat si cat o sa pot si o sa simt o sa continui sa merg pe drumul asta.
P.S. Blogul de pe wordpress nu il mai folosesc si nu mai scriu pe el in paralel dar nu reusesc sa il folosesc. A fost o proasta alegere si de aceea m-am intors la prima dragoste, blogger.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu