Povestea cu prostul

Scriu acest articol pentru ca se face saptamana de cand dau cu ochii numia de prosti, prosti in camin, pe strada, la scoala, peste tot. parca m-au invadat...
Cam toata lumea care ma stie, stie ca nu imi plac prostii, ca fac alergie la ei. Insa in toata povestea cu Horea vs prostii sunt cateva aspecte de adaugat.
Nu am nimic cu oamenii care sunt prostii, dar stau in banca lor, intelegandu-si conditia umana sau cu cei ce, cu bun simt incearca sa o depaseasca.
ceea ce am, am cu acei prosti fudul, din proverbul "Prostul nu-i prost destul, pana nu-i fudul". Din astfel de prosti s-au nascut si cocalarii si baietii cu ceafa groasa si manelistii si alte categorii sociale de ghetou.
Aceasta categorie se divizeaza si ea in alte subcategorii. Exista prostul care se crede destept. Acel specimen carte pe un ton de superioritate iti da tie lectii. ca el stie si drege, dar vorbeste din ce vede la televizior si daca il iei la bani marunti se pierde. In schim modul in care vorbeste, te scoate din sarite.
Apoi mai e prostul fara coloana vertebrala care se muta de la un concept la altul, crezant tampit in el cu toate ca nu are nici un viitor. Astia ma dispera la nebunie. Sunt genul de politiceieni care cschimba partidele sau cei care trec intr-o tabara provizorie cand un grup mare se divizeaza pentru un timp, bazat pe niste criterii doar de el intelese, pentru care lupta si scuipa grupul mama din care s-a desprins ca apoi sa se intoarca la el cu coada intre picioare.
Prostul razbunator e cel mai pervers. Pentru ca are cu ce sa isi ocupe mintea, tine minte tot felul de chichite de la Anam si Eva incoace si cand dupa hat hat hat cati ani i se umple lui paharul se razbuna si pentru strabunica decedata.
Incerc sa nu am de face cu prosti din astia mai de loc, pentru ca nu sunt de aceasi treapta cu mine, sa stea cu cei ce le seamana, eu am alte aspirtatii.
Pe curand...