Duna

Cand eram mic ma invatase Machy un fel de numarat pe o asa zisa limba straina, pasareasca parca. Numaratul pana la zece era cam asa: una, duna, trina, pana, cinga, linga, oja, poja, alba, scârt. Deci titlul articolului se traduce doi.
Poate ca va dati seama de ce doi; pentru ca azi fac doi ani de cand scriu pe blog. Inca imi aduc aminte acea seara la gelaterie cand am aflat ca Raluca are blog. Iar eu imi doream atat de mult sa am un blog si asta a fost impulsul. "Pe vremea aia" plecau mai tarziu in Bucruresti la facultate, anul asta s-au grabit.
In doi ani s-au intamplat multe; concluziile despre primul an le-am tras la aniversarea unui an. Acum poate ca ar trebuii sa vorbesc despre anul asta, despre ce s-a intamplat cu blogul in al doilea an.
Anul blogian daca imi permiteti sa inventez acest cuvant, se masoara relativ la fel cu anul scolar si are influente mari si cu anul calenderistic, atunci cand imi propun sa fac ceva pentru urmatorul an si de obicei in iese. Si pentru ca imi iese, anul asta a fost un an in care s-au schimbat multe. Poate si de aceea am scris mai putin pe blog, de aceea am avut articole mai usoare, decat cele de substanta, m-am framantat mai putin. Poate ca ma apropii de gasirea eului pierdut.
M-am schimbat mult, si atunci cand incepusem blogul imi era teama de ceea ce sunt. Imi era teama ca ma schimbasem brusc si nu in timp cum o facusem pana acum, ca eram alt om, poate mai superficial decat cel de pana atunci. Iasiul, facultatea m-au schimbat. Am vrut sa fiu iubit, apreciat, popular, sa nu mai fiu un lup singuratic, sa nu mai contemplez in singuratte in castelul meu de fildes. Sa calc si eu pe pamant, sa cobor pe langa muritorii de rand si am ramas aici. Am devenit uman, mi-am pierdut sclipirea, m-am plafonat. Asta spusa in cuvinte mari, in cuvintele mele de acum as pune ca am am incput sa seman cu Capatos. Om serios, ziarist de anchete, a incercat si presa mondena si a ajuns sa fie un fel de Diaconescu, cu scandaluri mondene seara de seara, cu un spectacol al ciudatilor mediocrii. Dar el e inca un om destept caruia ii place prea mult cancancul. Asa si eu.
Am inceput sa accept cine sunt, unde am ajuns, am ales sa nu imi mai pese de ceilalti atat de mult si sa imi pese mai mult de mine. Personajul principal, egocentrul, sunt eu si nu prietenii. A inceput sa imi pese mai mult de mine si asta e un lucru bun.
Pe de alta parte, anul asta a fost anul Facebook, un cont aici, un pet de care am grija in fiecare zi, o ferma pe care o am de cateva saptamani si multe quizuri.

Cat va mai merge blogul? Atat timp cat voi simtii nevoia sa scriu ceea de simt, sa ma exprim. Se intampla mai rar, in ultima vreme, am inceput sa fac alte lucruri ca sa trec peste anumite stari, sa nu ma mai exteriorizez. Insa atat timp cat voi simtii nevoia sa scriu aici, fie sa postez o melodie, o chestie amuzanta, sa impartasesc o bucurie, sa fac morala sau sa inpun ceva, sa recomand sau sa laud ori sa critic, voi scrie aici, pentru mine si pentru voi, ca altfel as putea scrie intr-un jurnal.

Vreau sa-i transmit "La Multi Ani!" si nepotului meu, Mircea, care azi face 12 ani. E mai maire cu 10 ani decat blogul meu :P.
Pe curand...