Rockeri deveniti manelisti vs manelisti deveniti rockeri

Exista o generatie interesanta, a tinerilor din Romania, aceia a celor ce aveam vreo 10 ani la revolutie, cei ce in '95 erau adolescenti, ce cresteau odata cu libertatea, ce se formau intr-o tara care dadea de gustul liberatii, neintelegand-o, visand la o viata fara frontiere, fara limite.
Tin minte ca imediat dupa revolutie, cand vara-mea era in liceu sau poate intr-a 8a, si eu la gadinita, lucra la radio, facand un program pentru tineri. Eram innebunit de o melodie de la Queen. Toata ziua cantam "Viorele, Viorele", abia aparuse MTV-ul la noi, se bagase cablul. Tinerii din zilele alea erau majoritatea rockeri. O parte din ei erau pe metal, hard-rock, "moseau" in rockoteci, purtau haine negre, ghete vara si cat se poarte de multa piele. Era un mod de a intelege libertatea, cu mult inainte de Generatia Pro. Isa la fel ca si Generatia PRO, si acesti un pic mai mari visatori au crescut si odata cu asta visele lor s-au spulberat, dand cu capul de crunta realitate. Uitam sa visam si cotidianul ne mananca, ca o carie, tot ce aveam candva, devenind superficial, roboti sociali. Toata societatea s-a superficializat si astfel rockerii de ieri au ajuns acum sa se distreze rar, la petreceri private, printe noi cunostinte, la petreceri cu manele. Cum de au ajuns aici, cum de au uitat de aspiratiile lor, doar tranzitia si viata de rahad de aici este vinovata. Ei poate ca au o scuza.
Tin mintel ca la Balul Catarama dintr-a 12-a a plouat ca la nebuni. Ma uitasem pe geam, vazusem in statie vreo 5 taxiuri, am coborat si nu mai era nici unul. Eram fleasca. Am urcat, am sunat la taxi si nu raspundea nici o firma asa ca m-am schimbat si am coborat din nou. Parca se linistise. NU mai ploua atat de tare. Am pornit spre centru cu o umbrela in mana si plin de sperate a unei petreceri frumoase. In fata mea erau 3 pustani de-a 9-a ce si comentau fostii colegi de generala. Una din ele isi amintea cum asculatau manele impreuna intr-a 7a, acum fiind imbracata in rockerita. Observasem ca mai toti soarecii de a 9a erau rockeri, era la moda. Toti manelistii de la scolile de cartier ajungeau sa se metamorfozeze in rockeristi suparati, gasindu-si acum adevarata identitate. De atunci pana acum au mai trecut vreo 3 ani si mai putin de jumate si liceeni au luat-o si mai pe nisa renuntand la rock, devenint emonei. Toti mai multi sunt emo, atat timp cat se poarta pentru ca in fiecare familie exista probleme, parintii uita de tine, incearca sa scape cat mai usor si cand ai un copil la adolescenta e destul de greu si cand nu ai probleme la serviciu, cand nu duci grija ratelor si a zileleor de maine. Sua mai exista acei emo, copii de parveniti ce nu au ale drumul manelelor si sufera ca parintii lor plini de bani uita de ei,avand grija doar de averea proaspat agonisita ca de propriul lor copil; sau de copii a caror parinti au divortat, atat timp vor exista copii ce se simt singuri. Si daca exista si acest curent social ce se exprima prin muzica si imbracaminte, ce pare ai acoperii perfect, atunci avem iarasi o problema.
Daca ne uitam la Animal X care au debutat ca niste dansatori de breack-dance ce se mai chinuiau sa cante un pic cat saq se invarta in cap, pentru ca era la moda, atunci (in acest context au aparut si Simpul, dar ei intr-un fel si-au pastrat linia, indepartandu-se treptat spre ceea ce fac azi), astazi au devenit inste idoli pentru emoneii transformati peste noapte din manelisti ca printii din broaste.
Ei au vreo scuza? Adolescenta e atat de grea incat sa te redefinesti atat de categoric? POate ca eu inca nu am trecut peste asta pentru ca si azi caut bucati din puzzle ca sa ma incheg intr-un EU, poate ca asta ar fi trebuit sa o fac in adolescenta, cand insa eram ocupat cu descoperirea celorlalti si nu a mea. NU pot sa zic ca adolescenta mea a fost mai buna pentru ca am avut si eu momentele mele extremiste si ma gandesc ca daca as fi fost azi adolescent sigur as fi fost un emoadevarat, ce a ajuns acolo de la Queen si apoi Linkin Parck. Asa drumul meu s-a netezit si am ajuns la Maroon 5 pentru ca incet incet, ma tot lovesc de realitate si renunt la vise, pentru viata, ca toate generatiile dinaintea mea.
Insa cat timp mai am sa visez o sa o fac frumos...
Pe curand....