Copilaria la tara

Cam cu totii am avut sau avem bunici la tara. Toti copii isi aduc aminte de vacantele de vara la buncii de la tara, de pritenii de vara, laaventurile de acolo, de vaca bunicii, de carute sau de gaini. Mai putine eu.
Eu nu pot spune ca ma avut o copilarie cu bunicii de la tara. Bunicii de pe mama, stau in oras, si am crescut alaturi de iei, iar cei de pe tata sunt la tara, dar stau intr-un apartament, la parterul unuia din blocurile Ceausite din centrul comunei. Poate ca singura casa taraneasca, cu grajdi in spate, cu gaini, cu miros de gainat si balegar, cu wc in fundul curtii, e casa Vioricai, femeia ce are grija de mormantul strabunicilor mei de la Scorteni.
Amintirile de la Vidra imi par acum vagi. Tot ce imi aduc aminte sunt verile dupa ce a murit tata, cand stateam cate o saptamana acolo, dusi de Machy (bunica de pe mama), parca pentru a arata ca suntem alaturi de ei si ca nu s-a produs nici o ruptura. Mie nu mi-a placut niciodata acolo. Imi placea doar ca o vad pe vara-mea Manola, ce isi petrecea toata vara acolo, ce era prietena cu toti. Insa eu nu reuseam sa imi fac prieteni, lumea nu prea ne suprota pe acolo, mai ales pe mine, pentru ca spun verde in fata ce ma deranjeaza. Am rescut si odata cu asta am inceput sa venim mai rar la Vidra. Vara-mea vine o saptamana, doua, daca vine, noi o zi, cai cum am semna condica. PE principiul, unde mai deranjam si noi acolo sa dormim, avem masina, mergem si plecam. Intotdeauna Uca (bunica de la Vidra) ne-a asteptat cu masa plina. Cu celeberii di cartofi prajti ce sunt atat de buni, cu clatite si cu placintele ei poale in brau prajite in ulei. Mereu Manola spunea ca am venit noi si ca Uca ne-a pregatit de toate, ca ei nu ii pregateste asa. Oarecum eram priveligiati datorita nenoricirii intamplate. Dar intre noi, verisorii nu apareau certuri, Mereu ne-am inteles bine, mai ales ca ne-am vazut atat de rar. Ea e la Baia Mare, noi la Bacau... Adevaratele amintiri cu Uca sunt de cand venea ea la Bacau, primavara, cam cand era ziua Ilincai si o tot convingeam sa mai stea. O asteptam nerabdatori la tren, in gara si o conduceam suparati cand pleca.
Si daca nu am stt la tara niciodata, cum sa nu stramb din nas cand simt mirosul ala, si cum sa nu mi se faca sila, cand ploua, ca ma umplu pana in cap de noroi, si cine mai stie ce rahat sau pisat idn grajd se mai scurge odata cu apa de ploaie pe drumuri. Is obijnuit doar cu gainile de tara si cu oule pline de gainat, pentru ca Uca si Ucu, crestrau gaini in spatele blocului, alaturi de alti vecini, insa acum acolo s-a facut o scola, o sala de spprt si depozite de lemne pentru sobele locatarilor, ca altfel nu e caldura in bloc. Imi aduc aminte cand eram mic ca Ucu avea si porc, undeva in spatele blocurilor, de peste drum, pe langa fosta centrala ce dadea apa calda si caldura la blocuri, pe porc il chema Ghita, de fiecare data. Poate ca asta e singura amintire de la Vidra, de cand traia tata. Ne jucma pe campul ce nu mai exista, prin gradina din spatele blocului, mergeam la Vizaut, la Putna. Am crescut. Iesim pe terase, bem un suc, povestim ce am mai facut si plecam apoi acasa.

Si cand ma gandesc ca acum imi petrec toate verile si cam tot timpul cand sunt la Bacau, la tara, la Luncani. Insa aici nu se simte ca e tara. Curtea e pavata, avem canalizare si apa in casa, gaze, incalzire centrala si nu avema vaci, porci, gaini is alte animale mancabile pe langa casa. E altceva. E la padure, nu e la tara, e intr-o oaza de liniste. Nu ma vad stand acasa, la Bacau, toata ziua, in casa. Nu am ce face si nu am bani sa pierd tot timpul prin oras. Aici pot sa ma plimb prin curte, sa stau in camera, sa citesc pe terasa si sa plec in oras oricand vreau, MA despart 15 km, cam 20 de minute de forfotela orasului pe care o primesc cu drag imediat.
Pe curand...