Poveste de la metrou (1)

Dristor 2, capat de linie. O ora nici prea tarzie, o ora la care nu prea e lume in metrou. Ultimile minute pana sa plece metroul, primul vagon aproape gol.

Pe prima usa paseste timid o batrana de la tara. E imbracata cu hainele ei bune, ca doar a venit in Capitala. Are o fusta lunga neagra, usor creata, o camasa verde si o basma de voal in noante de gri cu verde pe cap. Parul lung si carunt e prins intr-un coc. In nomentul in care paseste timid inauntru, da buna seara. Nimeni nu o baga in seama. O tanara se cearta in soapta la telefon, un tip se joaca pe smarphone, doua doamne vorbesc, cineva citeste. Eu ii raspund la salut cu un zambet. Asta ii da putere si mai face inca un pas inauntru. Se uita in toate directiile, vede locuri libere, se indreapta spre banca din fata mea, se uita la ea si se razgandeste. Se duce in capat, laga usa conductorului, se aceaza cu fata la coltul creat de cele doua laturi si se prinde cu o mana de bara verticala de lnga usa. Cu cealalata mana cauta ceva in geanta. Intr-un final gaseste, se intoarce cu fata spre noi si ne spune:

"Omului nu ii e dat sa umble pe sub pamant ca lighioanele. Tare mi-e firca. Dar nu-i nimic. O sa ma rog pentru noi sa ajungem cu bine la destinatie! Domane ajuta!"

Se intoarce din nou cu fata la coltul ei si incepe sa citeasca in gand din mica carte de rugaciuni. Vocea de la metrou anunta: "Atentie, se inchi usile!". Usile se inchid si metroul porneste. Batrana strange cu putere de balustrada in timp ce citeste rugaciunea dand usor din cap.

Pe curand...