Yom Kippur
Aseara am ajuns pentru prima dat la o piesa jucata de Teatrul Evreiesc de Stat. De cand cladirea teatrului e in renovare, actorii joaca prin tot felul de locatii de teatre independente. Se pare ca stagiunea asta TES va juca la Teatrul de Arta Bucuresti, intr-o casuta mica undeva pe Mosilor, langa Izvorul Rece.
Yom Kippur este una din cele mai importante sarbatori religioase evreiesti ce consta in post negru timp de 25 de ore, insemand ziua ispasirii. Sarbatoarea nu are data fixa iar anul acesta are loc pe 22 septembrie.
Piesa de teatru ce poarta numele sarbatorii religioase a marcat deschiderea stagiunii Teatrului Evreiesc de Stat, la o saptamana inaintea sarbatorii adevarate. Piesa spune povestea a patru surori ce nu isi vorbesc de ani buni, ce se intalnesc in casa natala dupa ce mama lor a disparut sau a fugit de acasa, intr-un mod ce pare de neconceput pentru fete, ce cred ca isi cunosc mama destul de bine.
Am ras copios timp de o ora jumatate la aceasta comedi-drama. Patru femei diferite, puse intr-o situatie limita, ce au multe de impartit, nu fac decat un deliciu prin certurile si ironiile pe care si le arunca.
M-am bucurat mult sa o vad pentru prima data pe Maia Morgenstern pe scandura, fie si pentru cateva replici dar si pe Raluca Aprodu, "nora" Maiei, actrita de care imi place de cand cocheta cu modelingul.
Uitandu-ma apoi pe distributia piesei am descoperit ca actrita Denisa Dogaru, care o juca pe a doua sora, e din Bacau. Nici nu stiam de existenta ei. Stiu doi actori tineri bacauani ce joaca prin Bucuresti, dar de ea nu.
Si daca tot nu am reusit sa o prind pe Maia Morgenstern intr-o poza cand era la Theaterstock, aseara am avut norocul sa aiba masina parcata langa locul unde stateam si comentam piesa de teatru. A trecut pe langa noi, ne-a salutat si ne-a multumit ca am venit la teatru, asa ca am prins curaj si am rugat-o sa faca o poza cu mine. A acceptat cu mare drag.
Prima experienta cu Teatrul Evreiesc de Stat a fost reusita, de acum o sa fiu cu ochii pe spectacolele lor si cred ca o sa ma mai duc. Mai ales ca biletele sunt accesibile.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu