Dupa o vreme...

A trecut ceva timp de cand nu am mai intrat pe aici si s-au intamplat multe. De la petrecerea de ziua Vanesei, la faptul ca am terminat practica, mi-am scris si caietul, ca am fost in vizita la profesorul ce mi-a marcat viata de liceu sau ca am avut jumatate de duziana de sarbatoriti zilele astea.
Poate cel mai important lucru ce l-am descoperit zilele astea e ca nu eu sunt defect ci ceea ce mi se intampla este.
Am gasit in sfarsit o carte pe care am am rabdarea s-o citesc. Nu gaseam nimic ce sa imi placa, ma plicitsema repede sau oboseam citind insa cu aceasta carte, am reusist sa nu simt toate astea. Ce-i drept , am citit doar intr-o zi pentru ca nu am avut timp in rest insa o sa-mi dedit timpul de acum inainte sa o termin.
Ileana Vulpescu srie bine, si scrie intr-un stil ce imi place, sau despre o periada ce ma fascineaza pe mine, peroada comunista, de inceput. Ca in romanele lui Preda, sau Salcudeanu, sau si in Orbitorul lui Cartarscu. O perioada in care erai condamnat sa traiesti dupa niste tipare impuse, o perioada in care te complaceai in situatia ca veo vedea doar ce ti se permite, o perioada din care nu credeai ca vei iesii. O fericire fortata, o societate cosmetizata, o vesnica reclama la detergent, in care totul e frumos de afara insa inauntru e totul putrezit.
Ma bucur ca nu am apucat aclele vremuri si ca prind avantul asta al libertatii, ce a poernit oarecum, de cam cand m-am nascut, insa mult mai castigati sunt parintii nosti ce au vazut cum zidurile comunismului au cazut, cum multi s-au piedut in infinit, cum altii nu au reust sa se adapteze, cum au ramas inca in acvariu lor sau cum au pornit inceutul cu incetul sa exploreze.
Pe curand...