Treceți la conținutul principal

Si cand ma loveste lenea...

S-au amestecat multe: dezamagire, lene, oboseala, si nu am mai scris...
Am vreo cateva idei despre ce si cum sa scriu, insa imi era sila sa intru pe blog si sa scriu...
Oricum nu citeste mai nimeni ce scriu, am vazut rapoartele pe ultimile zile, e vacanta, nimeni nu sta calare pe calculator sa citeasca blogul unuia care se plange ca e singur de Craciun...
Dar am uitat sa va spun ca, din nou, mi s-a schimbat tema de dizertatie. Acum voi studia despre tunele. Proful a primit de la minister datele inegistrate de aparatele puse intr-un tunel ce aproape e gata, si se pare ca in timpul cutremurului din martie, pamantul s-a lichefiat, undeva, si le e frica de efectele ce pot aparea asupra tunelului. Eu nu stiu nimic despre acest subiect. Nu am invatat nimic despre tuneluri, lucru pe care i l-am explicat profului. Asa ca mi-a dat un articol antic, niste modele de calcul si dupa vacanta imi va explica mai multe.
Toate astea se intamplau in periada post Mario, cand tot ce vroiam era sa fiu lasat in pace. Insa se aflase si la socala, si mai aveau un pic si imi recomandau si un pshiholog. Secretariatul ma intreba daca sunt OK, apoi proful m-a intrebat, si a pus-o pe Namyi, sa vorbeasca cu mine, sa vada daca intr-adevar sunt bine. Discutia aia m-a enervat la maxim, nimeni nu intelegea ca vreau sa fiu lasat in pace, ca sa pot trece peste eveniment.
Apoi a venit experimentul, experiment ce trebuia sa ma ajute la lucrarea de dizertatie, insa cum tema s-a schimbat, am fost doar sa asist. Partea buna e ca nu m-am mai dus de la 7 dimineata sa pregatesc experimentul, ci de la 12, cand am stat 2 ore intr-o camera, sa astept sa fie gata, dupa care m-am uitat la experiment. Experimenul era despre solutii pentru minimalizarea efectelor lichefierii la casele unifamiliare. Solutia propusa de echipa s-a dovedit ca nu e buna, asa ca experimentul va trebuii reinceput, cu o alta solutie. Aici e partea in care ma bucur ca nu mai fac parte din acest experiment. 
Institutul de cercetare, unde s-a tinut experimentul, era o cladire moderna. Am vazut si eu amortizare seismica pe stalpi, pentru prima data. Tot pentru prima data am vazut o centrifuga mare, ce a invartit modelul nostru experimental pana la 120 de rotatii pe minut.
Singurul inconvenient a fost ca nu am putut face poze. Regulile erau stricte: doar cei ce fac experimentul fotograifaza, vizitatorii, nu.

Apoi a venit vacanta, si inafara de vizita in Odaiba, nu am facut nimic. As fi vrut sa merg ieri sau azi in Akibahara sa vizitez niste lucruri interesante acolo, insa nu am avut cu cine... Nimeni nu e disponibil, tot isi fac teme si studiaza. Poate dupa anul nou...
Si eu am teme, am de citit, insa nu am chef. Pierd zilele pe net, sau dormind. E vacanta si nu am chef sa fac nimic legat de scoala. Am doua teme pe vineri, cand incepe scoala. Dar atunci e ziua mea si nu am nici un chef sa merg la scoala.
Voi vedea cu ce va mai incant pe blog... cand scap de lene...
Pe curand...

Comentarii

  1. Mergi singur! Nu aştepta până merg şi alţii, nu ai de unde să ştii dacă vei mai avea ocazia, nu ştii că-n 2012 vine sfârşitul lumii? :))

    RăspundețiȘtergere
  2. oricum azi a fost un frig de te taia pe fata... si pana pe 4 toatate muzeele sunt inchise...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...