Treceți la conținutul principal

121

Am stat in Iasi 5 ani si din astia 3 ani si jumatate am avut masina. Am invatat orasul si cartierele in plimbarile mele nocturne, plimbari cu prieteni ce sufereau de insomnii ca si mine. Dar in tot timpul asta n-am avut niciodata de-a fae cu autobuzul 121. Mint, am mers din Tudor in Tatarasi cu el, dar invers, in Alexandru, niciodata. Ma intalneam cu el in trafic, il injuram cand eram blocat in spatele lui pe stradute inguste prin Galata, dar pana joi nu am facut niciodata o plimbare cu el.

E ciudat cum in doi ani uiti un oras pe care l-ai invatat in 5. Ma simteam ca un om ce redescopera un prieten vechi pe care nu il mai vazuse de zeci de ani. Prima data m-am pierdut pe la Tesatura. E traseu de autobuz si de aia nu intelegeam de c a ocolit atat ca sa ajunga in Podu Ros. Pana sa ma desmeticesc eu ce si cum a venit si primul control. Un marlanoi ce vorbea urat si pe ton, pe care l-am rugat sa imi arate legitimatia de controlor si care s-a ofuscat ca imi permit sa-i cer asta.
Apoi a urmat traseul Podu Ros, pasarela Nicolina, drumul sutentiei mele. Drumul ala imi aduce aminte de multe. Imi aduce aminte de sora mea din Iasi, Lavinia, si de noptile de sesiune in care lucram si invatam pana tarziu si o duceam acasa pe traseul ala. Imi aduce aminte de Ilinca cand a stat cu Mara in capatul orasului in CUG si imi aduce aminte de drumul spre casa familiei Chiper, casa cu cele mai reusite gratare.
Pe sub pasarela la stanga e drumul ce duce spre Galata, pe langa Gara internationala si Spitalul de Recuperare. E drumul spre Shumy, drum pe care l-am invatat tarziu, prin anul 4, cand blondul nostru a inceput sa piarda noptile cu noi pentru ca nu mai era implicat intr-o relatie serioasa. Intotdeanua ma incurcam pe acolo pe sub parasela din Alexandru si niciodata nu stiam cum sa ajung exact la el. Acum nici atat.
De acolo am luat-o pe nistre stradute de care nu prea imi aminteam, si am ajuns in Zimbru, la Anca.  Imi aminstesc de niste nopti din anul 4 si de anul 1 de master ultimul nostru an impreuna. Dupa asta totul s-a destramat.
Acum drumul ala duce la niste prieteni mai noi, un cuplu frumos ce mi-e tare drag. Dar ori de cate ori o sa trec pe acolo, tot de vechii prieteni imi voi aduce aminte.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...