Treceți la conținutul principal

Coreea de Nord, nimic de invidiat. Adelin Petrisor, multe de invidiat

Abia m-am intors de la o activitate organizata de cei de la Liga Studentilor Jurnalisti din Iasi si Editura Polirom. La Ateneul Tatarasi a foat invitat Adelin Petrisor si , s-a rulat documentarul pe care l-a realizat dupa ce a fost in primavara anului 2012 in Coreea de Nord pentru sarbatorirea a 100 de ani de la nasterea Presedintelui Etern - Kim Ir-sen si s-au vandut cartile publicate de jurnalist la Polirom. Documentarul nu e nou, pentru cei ce l-au vazut la TVR. A fost nou pentru mine si cele 20 de minute mi-au facut pielea de gaina. Interesanta a fost conversatia de dupa, conversatie pe principiul Q&A, unde publicul a pus intrebari si Adelin a incercat sa raspunda.
Dar sa incepem cu inceputul. Am vazut afisul evenimentului intr-o statie de autobuz. Am dat sfoara in tara si s-au aratat cativa interesati. Ditre astia, a ajuns doar Rebecca, restul erau ocupati.
Documentarul mi-a ridicat toate firele de par de pe piele si mi-a facut pielea de gaina. Tot respectul pentru Adelin Petrisor si pentru cameraman (Grasu?) ca au avut curajul sa filmeze ce nu era voie. Asta l-a costat, e banat pe viata sa intre in Coreea de Nord, insa a aratat ceea ce a vazut el acolo.
L-am gasit pe youtube dar calitatea nu e atat de buna, din pacate.



Sunt doua scene ce m-au marcat. Cea cu femeia cu sorcova, ce e mutata in spate pentru ca nu sorcoveste cu prea mult elan. In momentul in care e mutata in spate, fata incremeneste de frica (3:18). Isi da seama ca o sa aiba probleme dupa. A doua e cea cu femeia intervievata ce il intreaba pe ghid: "Ce trebue sa zic?" si nu "Ce ati vrea sa zic?"
Coreea de Nord e o tara ce a ramas blocata in trecut. Nu exista concurenta, deci nu exista performanta. Cultul peronalitatii e dus la extrem pentru ca asiaticii din zona Asia-Pacific sunt formati in asa fel, sa fie respectosi fata se conducator. Acolo, comunismul dus la extrem a inflorit din plin. Ceausescu a luat de acolo ideea ce cartela si cultul personalitatii si asta l-a costat mult, pentru ca noi romanii suntem un popor ce nu se supune si se enerveaza cand cineva ii impune ceva.
Adelin Petrisor era destul de impresionat de numarul mare de participanti si a raspuns pertinent la intrebarile ce i s-au pus timp de o ora. Eu ii citesc blogul destul de des si chiar mi-a mai raspuns cand i-am comentat si ii respect mult munca, de accea am si tinut sa merg la Ateneul Tatarasi.
Si m-a facut curios cu o carte pe care am si descarcat-o, dar o sa scriu despre ea la momentul potrivit. Poate asa imi revin si ma reapuc de citit. Doua luni am cam tras chiulul.
Pe curand...

Comentarii

  1. N-am vazut documentarul dar am cartea asta care se cheama la fel (i.e. Nothing to Envy): http://nothingtoenvy.com .

    Am citit-o si într-adevar e impresionanta. Am scapat usor cu Ceausescu în comparatie!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...