luni, 4 noiembrie 2013

Proiectii sau Pentru Ioana

Cand ies din camin ma lovesc de forfota din Tudor. Campusul asta forfoteste tot timpul. Nu cred ca am vazut vreodata o straduta pustie de cand stau aici, si e al saselea an. Oameni pe langa masini ce inghesuie genti in portbagaje, grupuri de tineri ce vorbesc tare despre un test, un curs sau un profesor. E cam tarziu in seara pentru cei ce pleaca acasa si e cam devreme de iesit in oras pentru o seara de vineri. Dar totusi e agitatie. Ajung la strada principala si cotesc la dreapta. E plin de lume in statia de autobuz si la fel de multa lume la refugiul de tramvai. Tigani si caini se plimba agale cautand atentie. Trec de T17 si de straduta ce te duce in spatele campusului, trec de Stef si se face liniste. Nu mai e paroape nimeni pe strada. Cine sa mearga inspre Bucsinescu la ora asta? Cine iese in oras, iese in campus sau pe splai. Ma uit la parterele blocurilor vechi de pe bulevard si observ ca nu mai exista niciun apartament, toate sunt spatii comerciale, amanete multe si cabinete medicale. Peste tot reduceri pentru studenti. Au vad bun.
In linistea serii ii aud pe cei doi din fata mea. E o fata micuta, imbracata sport, in gri, cu un ghiozdan in spate si un tip inalt cu parul lung si cret. Ea il injura si ii spune ca asa face mereu. El spune ca ea e cea care nu intelege niciodata. E fascinant sa inteleg din nou ce vorbeste lumea pe strada asa ca, fara sa vreau, imi ciulesc urechile la discutia lor.
Se cearta pe teme filosofice. Ea spune ca nu poti afirma despre ceva ca exista concret, pentru ca posibil ca tot ceea ce vezi sa fie un produs al imaginatiei tale. El spune ca nu e asa. Ii cere sa puna mana pe bratul lui, sa il piste, sa il pocneasca, sa simta ca e viu si ca traieste. Ea se enerveaza ca el nu intelege. Degeaba il atinge ea si degeaba el reactioneaza. Reactile lui pot fi in imaginatia ei. El isi intoarce privirea in spate, se uita la mine si ii spune ei: Si el e tot in imaginatia ta? De ce ti-ai imagina un om pe care nu l-ai mai vazut niciodata si nici nu o sa-l mai vezi? Se uita si ea la mine si spune ca poate m-a mai vazut candva, ca sunt unfigurant in povestea ei, un om ce nu are poveste. El se enerveaza si ii spune ca eu exist si ca am povestea mea. Cum sa fiu o umbra, un figurant. Cum isi permite ea sa ma limiteze atat de mult. Ea se enerveaza din nou si ii spune ca nu intelege. Ca degeaba el ii spune ei tot ce ii spune, ca el poate sa fie doar o voce a ratiunii ei si ca tot ce se intampla e proiectat de mintea ei. Cum poate ea sa stie cu siguranta ca nu e asa? El se enerveaza si tipa ceva spre ea. Nu ii mai aud, drumurile noaste s-au separat in intersectia din Bucsinescu. Ei par sa o ia pe Smardan, eu pe Elena Doamna.
Nu mai traversez pe trotuarul pe care as fi vrut sa merg, raman pe cel opus. E liniste si ma gandesc la cei doi. Aveam si eu discutii din astea filosofie cand eram in liceu. Pe de o parte mi se par puerile la varsta lor, pe de alta parte ii invidiez ca se au unul pe altul. In linistea noptii ii aud vocea din nou, urland exasperat la ea. Ma intorc si ii vad ca sunt in spate, pe celalalt trotuar. Ma opresc la semafor si astept culoarea verde. La semafosr scire ca sunt 99 de secunde de rosu, 88, 77, 66, 55, 44, 33,22, 11, 99... Semaforul e stricat si fiecare secunda e notata ca 11. O ia de la capat de cateva ori. Multi dintre pietoni traverseaza pe rosu in fuga. Eu astept si cu coada ochiului ii urmaresc pe filosofii de pe trotuarul celalalt. Se tot apropie. Se face verde si din nou sunt in spatele lor. Discuta despre culori. De unde stie el ca rosu lui e la fel ca rosul ei. Imi amintesc si eu de discutia asta, discutie pe care am avut-o cu 10 ani in urma cu o prietena draga. Parca ma vad in oglinda... Ajung la Europa si astept la semafor. Din nou i-am pierdut, ei au ramas pe acelasi trotuar. Si de acum sigur nu o sa-i mai intalnesc.
Mi-au ramas in minte cat timp am stat in oras iar cand m-am intors in camin aveam un mesaj de la prietena mea cu care filosofam in liceu. E suparata ca distanta fizica a creat si o distanta sufleteasca intre noi. Eu cred ca atunci cand o sa ne vedem o sa realizam ca suntem la fel. Mai vorbim putin si se retrage. E obosita. Imediat dupa dicutie imi dau seama ca nu i-am povestit de cei doi ce imi amintise de noi. Imi propun sa scriu pe blog, ca sa nu mai uit povestea.
Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)