Extremely Loud and Incredibly Close

Cred ca am citit cea mai cudata carte din viata mea. Si cand spun ciudata, folosesc cuvantul cu un sens usor oximoronic, pentru ca e ciudata buna, cartea asta. Nu am vazut filmul, cu toate ca e cu niste actori ce imi plac. Era o perioada cu multe filme despre atentatele de la WTC si nu am avut chef de el. Apoi am uitat complet de film iar mai tarziu am dat de carte. Mi-a aparut ca sugestie pe goodreads, doua prietene i-au dat 5 stele. Asta m-a intigat. Pai daca cele doua Raluci au dat 54 stele, se merita citita. Daca as explica povestea cartii as spune ca nu e genul meu de cate. Da, povestea nu e genul de poveste care sa-mi placa. Genialitatea cartii a constat in modul in care a fost scrisa.
Nu as putea sa spun ca este vorba despre un baiat ce si-a pierdut tatal in atentatul din septembrie 2001 si ca acesta ii descopera niste insemnari si pleaca in descoperirea unei yale ce deschide o usa cu o cheie pe care a gasit-o el printre lucrurile tatului sau. Asta e secundar. Romanul e scris impecabil de un om ce incearca sa scrie ca un copil de 9 ani ce sufera mai mult sau mai putin de OCD si ADD.
Mie mi-a placut mult romanul pentru ca e format din povesti, scrisori, poze si ganduri ce par alandala, insa puse la un loc fac un altfel de roman. Am incercat si eu sa scriu asa, si am publicate in cartea mea doua povesti ce puse cap la cap dau o poveste scrisa prin alte mijloace. Exista si o a treia poveste scrisa apoi, poveste ce nu a fost publicata nicaieri. INsa ceea ce face Jonathan Safran Foer aici, e arta dusa la superlativ. Mi-a placut mult si acum chiar sunt curios cum arata filmul facut dupa Babilonul asta de carte.
Pe curand...