Povestea unui ceas

Cei care mai aveti sau ati avut batrani ce au luptat in Al Doilea Razboi Mondial, e posibil sa fi vazut un ceas Atlantic. Ceasurile astea erau ceasurile oficiale ale armatei si toti solatii ceau terminat razboiul, au primit cadou un astfel de ceas: generalii pe alb, solandrii pe bleomarine. Apoi, cand NATO a fost infiintat, si pana in anii ,70, Atlaticul a fost marca oficiala de ceasuri a generalilor din NATO.
Si bunicul meu a avut un astfel de ceas, un ceas ce i-a fost la incheietura mainii, timp de 68 de ani, peste tot pe unde a lucrat si a umblat in viata asta.  Asta mai putin de 2 ani, timp in care a crezut ca l-a pierdut. Odata, prin anii '70, s-a trezit acasa ca ceasul ii lipsea de la mana, cureaua se rupsese si ceasul ii cazuse undeva in drumul lui. L-a dat pierdut, insa dupa doi ani, cand a imprumutat ganta lui de voiaj unui unchi, acesta l-a gasit in buzunarul extern al gentii. Papornita aia mersese prin ploaie, fusese aruncata in camioane si a carat tot felul de lucruri, dar nimieni, in cei doi ani, nu se uitase in buzunarul ala extern. Acolo cazuse ceasul cand se rupsese bratara. L-a intors si inca mergea.
De ieri ceasul e la incheietura mainii mele. Nu e un ceas foarte bun, insa are valoare sentimentala si o poveste lunga. O sa-i schimb cureaua si o sa il curat un pic si astfel o sa scrie o noua poveste.
Pe curand...