sâmbătă, 28 iunie 2014

Ochii care nu se vad...

Multi dintre voi trebuie sa cunoasca sentimentul acela de nevoie a unui final. Atunci cand ceva se termina brusc sau pe neasteptate si parca simti nevoia sa ai parte de un final clasic si nu de unul modern, deschis.
E un caz clasic in lumea serialelor: Scrubs- avut parte de un ultim sezon jenant. Cu toate ca parte din actorii principali plecasera, decorurile fusesera schimbate, poveste era alta, ei s-au incapatanat sa continue povestea. Asa am facut si eu anul asta in Iasi. Cu toate ca plecasem de acolo acum aproape trei ani, cu toate ca nu mai era mai nimeni din vechea gasca, si colegii de la scoala erau altii, eu m-am incapatanat sa cred ca e bine.
Insa cand o primul lucru pe care ti-l spune o persoana din conducerea scolii cand te vede e: "Vai ce cauti aici? Ai dat-o in bara acolo?" si afirmatiile rautacioase continua pana in ultima zi cu: "Chipurile ai terminat un master in Japonia", e timpul sa te trezesti. Acum, dupa 8 luni imi dau seama ca am avut o ambitie proasta. Sa termin masterul pe care il incepusem la Iasi, sa ma strofoc sa sciu o disertatie calumea, sa fac o impresie buna la comisie, sa fie totul perfec... e bullshit! A fost frustrant! M-am luptat ca un bou cu niste oameni ce trebuiau sa fie deascali in primul rand, insa au uitat aspectul asta si s-au infatuat cand si-au vazut functiile scrise pe usi si birouri.
Sunt dezamagit de toata povestea asta si imi dau seama tot mai clar ca nu asta era drumul meu. Daca acum vreo 6 ani ma vedeam la doctorat in Iasi, daca prietenii vechi imi spun si acum ca ei ma vad un prof excentric, acum zic eu nu! E un cuib de viespi acolo si nu e de mine. Dupa ce promovezi universitatea si faci o buna impresie despre tine si scoala de unde vii, la o universitate de renume din Japonia, si nimeni din conducerea scolii nu te felicita pentru ceea ce ai facut, ci din contra te intreaba suspec de ce te-ai intors la ei, e clar ca acolo e un cerc inchis si nimeni din exterior, oricat de bun ar fi, nu poate sa intre.
O sa-mi fie dor de toti ceilati, de profesorii cu care am tinut legatura de-a lungul timpului, cu cei pe care i-am descoperit anul asta. O sa-mi fie dor de oras, de prietenii de aici. Dar acum chiar ca e sfarsit de serial. Horea si Iasiul nu mai fac echipa.
Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)