duminică, 8 iunie 2014

Socata (sau Scrisoare catre niste prieteni de departe)

Era sfarsit de primavara si cald in Tokyo. Verile de acolo nu se compara cu cele de aici. Sunt atat de umede si de cuminti, fara furtuni, fara ploi de vara inafara sezonului... Aveam deja un program stabilit. Luni si marti ma vedeam cu ea, miercuri cu el. Imi erau atat de dragi si cu greu puteam accepta ca din ce in ce mai rar ne vom vedea toti trei.
Mancasem ca nebunii la Shakey's in Baba: pizza cu maioneza si creveti, pizza cu hamburger, pizza cu trei feluri de ciocolata... Dupa o astfel de masa ne-am hotarat sa o luam la pas si sa ne plimbam. Am hotarat sa mergem agale de-a lungul raului Kanda si sa ne oprim cand ajungem langa o statie de tren. Ne-am plimbat mai bine de o ora, pe o alee pietonala pe malul raului betonat. Am vorbit despre multe si nimic. Ne-am aminit de copilarie si de ce ne placea sa facem cand eram copii. Ne-am amintit ca obisnuiam sa bem picaturile ce curgeau din florile Mana Maicii Domnului iar la scurt timp am gasit un astfel de arbust si am inceput sa rupem flori si sa picuram siropul dulce pe varful limbii, fara sa ne pese de cei ce se uitau la noi. Si asa eram doi straini cu ochi verzui, ce nu prea se potriveau in peisajul acela. 
Am ajuns in Shinjuku si am inceput sa discutam despre In supa miso a lui Ryu Murakami. Actiunea se petrecea in zona aceea si pentru prima data priveam acel cartier prin ochii lui Murakami. Incepusem sa ma gandesc daca eu o sa pot sa redau cu atata detaliu niste locuri pe care le-am vazut odata...

De atunci a trecut un an si 20 de zile. Imaginile cu strazile din Tokyo au inceput sa se incetoseze, culorile dispar incetul cu incetul iar vocile prietenilor de acolo se pierd ca o conexiune telefonica proasta. Mi-e frica ca o sa ii uit candva. Si totusi... De toate astea mi-am amintit intr-o seara de vineri cand vantul a inceput sa adie si a adus pe geam miros de soc. Am iesit afara cu o punga si am inceput sa culeg florile pentru a face o socata. De socata asta mi-a fost asa un dor, incat am vorbit despre ea in ziua aceea de 15 mai. Si daca toate amintirile astea din Tokyo au fost deschise de mirosul unei flori de soc, mai sunt sanse...
Peste cateva zile o sa beau socata si o sa va trimit un selfie. O sa ma injurati, o sa glumim pe tema asta si distanta o sa-mi para din nou mai scurta. 
Pana data viitoare!
Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)