Treceți la conținutul principal

Socata (sau Scrisoare catre niste prieteni de departe)

Era sfarsit de primavara si cald in Tokyo. Verile de acolo nu se compara cu cele de aici. Sunt atat de umede si de cuminti, fara furtuni, fara ploi de vara inafara sezonului... Aveam deja un program stabilit. Luni si marti ma vedeam cu ea, miercuri cu el. Imi erau atat de dragi si cu greu puteam accepta ca din ce in ce mai rar ne vom vedea toti trei.
Mancasem ca nebunii la Shakey's in Baba: pizza cu maioneza si creveti, pizza cu hamburger, pizza cu trei feluri de ciocolata... Dupa o astfel de masa ne-am hotarat sa o luam la pas si sa ne plimbam. Am hotarat sa mergem agale de-a lungul raului Kanda si sa ne oprim cand ajungem langa o statie de tren. Ne-am plimbat mai bine de o ora, pe o alee pietonala pe malul raului betonat. Am vorbit despre multe si nimic. Ne-am aminit de copilarie si de ce ne placea sa facem cand eram copii. Ne-am amintit ca obisnuiam sa bem picaturile ce curgeau din florile Mana Maicii Domnului iar la scurt timp am gasit un astfel de arbust si am inceput sa rupem flori si sa picuram siropul dulce pe varful limbii, fara sa ne pese de cei ce se uitau la noi. Si asa eram doi straini cu ochi verzui, ce nu prea se potriveau in peisajul acela. 
Am ajuns in Shinjuku si am inceput sa discutam despre In supa miso a lui Ryu Murakami. Actiunea se petrecea in zona aceea si pentru prima data priveam acel cartier prin ochii lui Murakami. Incepusem sa ma gandesc daca eu o sa pot sa redau cu atata detaliu niste locuri pe care le-am vazut odata...

De atunci a trecut un an si 20 de zile. Imaginile cu strazile din Tokyo au inceput sa se incetoseze, culorile dispar incetul cu incetul iar vocile prietenilor de acolo se pierd ca o conexiune telefonica proasta. Mi-e frica ca o sa ii uit candva. Si totusi... De toate astea mi-am amintit intr-o seara de vineri cand vantul a inceput sa adie si a adus pe geam miros de soc. Am iesit afara cu o punga si am inceput sa culeg florile pentru a face o socata. De socata asta mi-a fost asa un dor, incat am vorbit despre ea in ziua aceea de 15 mai. Si daca toate amintirile astea din Tokyo au fost deschise de mirosul unei flori de soc, mai sunt sanse...
Peste cateva zile o sa beau socata si o sa va trimit un selfie. O sa ma injurati, o sa glumim pe tema asta si distanta o sa-mi para din nou mai scurta. 
Pana data viitoare!
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...