Treceți la conținutul principal

N-am mai visat de mult ca zbor

Nu stiam nimic de autor sau de carte cand am cumparat-o. Nu stiam ca Taichi Yamada e absolvent de Waseda (ca mine, ca Haruki Murakami sau Yoko Ogawa), nu stiam ca e regizor de film sau ca Ral a mea a citit un roman scris de el cand eram in Japonia (cred ca de dorul meu).
Mi-a placut mult coperta, reflexia unei femei frumoase in geamul unei incaperi dintr-un zgarie-nor din Shinjuku.

N-am crezut ca japonezii scriu si altfel. Imi place mult literatura lor insa temele sunt cam aceleasi iar povestile la fel. Insa romanul asta de Yamada e altfel, e fantastic, asa cum imi placea mie sa scriu candva...
N-am mai visat de mult ca zbor prezinta o relatie de dragoste intre doi oameni chinuiti: el lucreza la o fabria de prefabricate si are o cadere nervoasa, ea e nefericita in casnicie. Se intalnesc in spital, intr-o noapte dupa un accident de tren ce aglomereaza spitalul, ceea ce face sa fie mutati in aceasi camera, despartiti de un paravan.
Dupa noaptea aceea totul se schimba si povestea se transforma intr-o poveste gen Benjamin Button insa intr-un stil kinky japonez.
E una din cele mai interesante carti pe care le-am citit in ultimul timp si cred ca mi-a placut atat de mult tocmai pentru ca nu ma asteptam la asa ceva.
Pe curand...

P.S. Daca stie cineva unde pot sa gasesc ecranizarea romanului, sa-mi dea un semn in privat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...