Californication

Totul a inceput in anul doi de facultate. Iubita colegului meu de camera de atunci se uita la serialul asta si asa am inceput si eu sa il urmaresc. A fost atractie la primul cadru pentru ca atunci inca credeam ca intr-un univers paralel sunt un Hank Moody.

Pana anul trecut am urmarit sezonul tot odata, dupa ce se termina, in doua-trei zile, fara sa astept de la saptamana la saptamana. Insa de la sezonul 6 am simtit nevoia sa il vad in doze mici, sa ma obisnuiesc cu gandul ca o sa se termine.

Si ieri s-a terminat. Odata cu luna iunie, odata cu studentia mea, odata cu capitolul Iasi. Acum stiu ca sunt din

ce in ce mai departe de o cariera de scriitor si nici nu imi mai doresc asta. Insa inca mai cred in jumatatea mea blonda cu ochi albastri ce o sa ma iubeasca indiferet de cat de retardat sunt. Insa pana atunci o sa ma bucur de brunetele porcoase si spurcate ce iti fac zilele pe atat de amare pe cat de dulci.

O sa-mi lipseasca serialul asta mult si nu cred ca prea curand o sa il inlocuiasca vreo unul.

Insa era timpul sa se termine. Personajele meritau un final frumos de la producatori, ca fani sa plece cu inima impacata ca totul se termina, ca in viata, dar bine si ca povestea poate continua atata timp cat imaginatia ne duce.

O sa ma intreb ce prostii mai face Hank, cat o sa-l mai ierte Karen. O sa le duc lipsa lui Charlie si Marcy si o sa caut toata viata prieteni ca ei. O sa;mi lipseasca Becka si maturitatea ei...

Pe curand...