Finally !

Cu ceva timp in urma va anuntam bucuros ca am reusit sa trec peste bicocratie si mi-am echivalat studiile. Mai existau un singur pas, acela de a merge la CNRED de unde sa iau actul ce dovedeste ca studiile mele de la Waseda sunt recunoscute in Romania. S-a intamplat sa fac asta luni dimineata.

Duminica cand am ajuns in Bucuresti am pornit impreuna cu V in recunoastere de zona. Ea lucra luni si trebuia sa ma duc singur. Cum nu stiam unde e, am zis ca mai bine mergem de duminica sa gasim cladirea ca duminica dimineata sa ma descurc singur. Drumul spre CNRED m-a dus pe langa locul care mi-a schimbat drumul, pub-ul de langa Raddison si nostalgia m-a cuprins usor. Apoi, am cotit la dreapta inainte de luxosul hotel si imediat dupa cladirea Ministerului Educatiei, am facut la stanga pe Spiru Haret. De ce nu sunt toate ministerele la strada mare sa le vada si sa le stie locatia toata lumea? Poate ca in alta parte nu ar fi o problema asta, in in Bucuresti, unde taximetristii cum prind un provincial, cum il invart de-aiurea prin oras, cam e...

Luni am pornit de unul singul spre minister, ascultand muzica in casti si gandindu-ma la cum o sa fie viata mea din octombrie, Nu stiu de ce dar nu-mi place Bucurestiul. Si nu e pentru ca e aglometat. Am stat in Tokyo 2 ani... Ma suge de energie si de fiecare data cand sunt acolo, ma simt strain...

Am ajuns la CNRED la 9:06. In fata cladirii era multa lume ce astepta. Am vazut ca usa e deschisa asa ca am intrat. Inauntru, intr-un hol prafuit si intunecat, erau trei baieti ce vorbeau la un fix, unde dadeau niste serii de diplome. In stanga era chioscul paznicului, insa era gol, acesta explicand din usa pe care scria CNRED ceva cuiva. In fata erau un rand de scari, in capatul carora era o balustrada de inox ce se termina cu o poarta din aia ca la stadion, ce se da peste cap, in stanga. Aia parea singurul lucru nou si modern in cladirea aceea. 

Dupa ce a terminat de vobit cu tipul respecti, am observat ca l-a invitat sa stea pe un scaun si l-a pus sa scrie exact pe foaie numele lui si in ce tara si universitatea terminat doctoratul. Atunci mi-am dat seama ca tipul era in aceasi situatia ca si mine si am prins glas sa il strig pe portar. I-am explicat ce si cum si m-a invitat si pe mine la masa, sa scriu numele, studiile si locul unde le-am finalizat. A cules biletele si a plecat cu ele la Camera trei, a doua usa pe dreapta. S-a intors si ne-a spus sa asteptam.

Intre timp in peisaj a aparut un barbat, pe la vreo 50 de ani, ce isi traducea/echivala studiile din romania Comunista pentru Germania democrata, unde urma sa plece, in mare secret, cat de curand. Olteanul, ca-mi dadui seama de unde e dupa cum graia, explica tare (si mai era si ecou in holul ala inalt, prafuit, unde sunetul se spargea doar intr-un morman inalt de 4 m si lung de vreo 5 de cutii pe care scria ARACIS) ce a facut in camera 2 si ca trebuia sa se intoarca dupa 12, cu un certificat care atesta ca a terminat ce a terminat. Apoi si-a intrebat sotia daca l-a cautat cineva si a repetat cu ea textul: "Daca suna cineva sa intrebe de mine, ca sigur ma vazu cineva in gara cand plecai spre Bucuresti, le spui ca m-am dus sa fac niste analize ca nu ma simteam prea bine". Nimeni nu trebuia sa stie de jobul din Germania, nimeni. Dupa de Olteanul a plecat s- facut liniste. Ma uitam la portarul agitat, ce saluta pe toata lumea si dadea informatii la cei ce intrau, ii ducea spre caserie sau ii intorcea la registratura, agitandu-se mai ceva ca un titrez sa un hopa mitica (ca sa nu spun coi in caldare  - nu de alta dar n-am vazut niciodata cum se agita un coi intr-o caldare). Dar linistea a fost stricata de un nene, nomenclaturist, ce a venit sa-l caute pe nu stiu care de la Studenti Straini. Lucrase cu el pe vrema lui Raposatu, cand el era mare la Politia cealalta. Doar ca biroul ala de studnenti straini nu exista acolo au cel putin paznicul nu stia de existenta lui si el era acolo din noiembrei 2007, inainte lucrase la registratura. Un angajat al ministerului cobora scarile si cand il vau pe marele securist se fastacii si il saluta. Il intreba ce face pe la ei, usor speriat iar acesta ii spusese ca il cauta pe respectivul de la Studenti Straini. Functionarul ii spusese ca nu mai exista biroul ala acolo de ani buni si nici nu stie unde s-a mutat. A disparut intr-o zi, cand parca responsabilul s-a pensionat. Atunci securistul a cerut voie sa mearga el sa verifice. I s-a at voie. Cateva minute mai tarziu s-a intros cu coada intre picioare, vazand ca fostul birou de la Studenti Staini e in renovare. Insa n-a plecat imediat ci a zis ca mai sta, poate mai vede pe cineva cunoscut, cineva care l-ar putea ajuta c vreo informatie despre unde e acum mutat biroul.

A fost chemat un tip ce avea zeci de acte in trei sacose, dupa el a chemat-o pe una ce nu era iar apoi a intrat tipul cu Doctoratul in SUA. A aparut tipa chemata, portarul i-a facut observatie ca a plecat si ca a fost strigata de 3 ori, a intrat si ea, a iesit si pauza. Pe mine nu ma chema nimeni. Intr-un final a sunat telefonul si portarul a stigat: Sibisteanu, la camera 3!

La camera 3 a fost mai simplu si mai scurt decat ma asteptam. Nu s-au uitat nici e buletin si nici pe toate actele pe care mi le cereau. S-au uitat doar pe diploma cartonata si au comentat: cum sa pui apostila pe asta, de aia le mai da inca un certificat. Atunci eu am tinut sa precizez ca nu mi-au dat niciu certificat si a trebuit sa il primesc cand eram deja acasa, iar unul din functionarii din Camera 3, plictisit si supt de orice chef de viata, mi-a zis sec ca au fost cazuri si mai grave. Apoi m-au felicitat pentru studii, mi-au urat succes in continuare, le-am multumit si am iestit pe usa. 

Intors pe hol, mi-am pus actele la loc in geanta si am iesit bucuros ca in sfarsit se terminase totul!

Pe curand...