O viata linistita, sau O viata discreta...

Nu stiu sa va spun cum se chema cartea pe care am citit-o pentru ca RAO a publicat-o sub doua nume: O viata linistita si O viata discreta. Nu stiu de ce, poate ca doamna traducator s-a razgandit cu numele sau poate ca cei de la editura au vrut sa schimbe ceva.

E a treia carte de Oe pe care o citesc, dupa Strigatul Inabusit si O experienta personala, insa e primul Oe ce nu e tradus de Roman Pasca si in acelasi timp, primul Oe plictisitor si greoi. 

Am o o bibilica pe creier ce spune ca conteaza mult traducartorul, la un roman strain. Cartea asta e tradusa atat de plastic, incat am avut impresia ca am citit un raport si nu un roman. Nu exista expresii care sa infrumuteseze frazele, acestea fiind atat de seci si reci, incat am vrut de vreo doua ori sa ma las de carte. Si nu sunt singurul. Soarele mi-a spus ca a incercat sa citeasca Oe si nu a putut. Cand am intreabt-o ce carte, mi-a zis de asta, i-am zis sa citeasca O experienta persoanala si mi-a spus ca e altceva, parca e un alt autor. Iar cartile nu sunt atat de diferite. Actiunea chiar pare sa aiba legatura. Daca in O experienta persoanala aflam povestea unui tanar profesor ce devine tatal unui copil ce se naste fara o bucata din cap, in O viata linistita (numersc cartea asa, pentru ca asa se numeste editia pe care o am) avem familia unui scriitor numit K, ce are trei copii, primul fiind un baiat cu un retad mintal, nascut fara o bucata de craniu.

Doamna Focsaneanu, frumos e sa spui baiat cu handicap sau cu nevoi speciala si nu handicapat. Si asa cartea asta e tradusa aiurea, e plastica, mai si scrie handicapat de fiecare data... Pai daca nu ati avut curajul sa va jucati cu expresiile si lipsita de culoare, puteati sa fiti diplomata pana la capat si sa va adresati politicos fata de personajul din roman.

Romanul e un jurnal de familie, scris de copilul mijlociu, ce ramane sa aiba grija de familie, pe timpul in care parintii sunt plecat in California, la invitatia unei univeersitati. E un roman static: intr-un capitol se povesteste filmul Calauza si se comenteaza, iar in altul opera lui Celine, si nici traducerea nu-l ajuta... Cei trei copii au o viata linistita iar lucrurile ce li se intampla, si par grave, nu sunt cine stie ce si se pot incadra mai mult in jurnalul unor intelectuali blocati intr-un banal cotidian.

Mi se pare o carte de Oe mai de nisa pe care, din pacate, nu pot sa o recomand...