Ingropat de viu

#1 Restanta

L-am descoperit pe Hedayat prin Bufnita Oarba, roman pe care l-am citit initial in engleza si apoi in romana, in traducerea lui Gheorge Iorga cand am decoperit alte umbre decat in varianta in engleza (este considerat unul din romanele cel mai greu de tradus). Mi-a placut mult atunci tristetea prozei sale si mi-as fi dorit sa mai citesc ceva scris de el. Asa ca atunci cand maica-mea mi-a spus ca dn Iorga a tradus un volum de proza scurta de Hedayat si suntem invitati la lansare, am fost ca un copil care asteapta prima zapada. Am vrut ca aceasta carte sa fie cartea de trecere dintre 2014 si 2015 si sa fie prima carte citita anul asta, in challenge-ul celor de la goodreads.

Proza lui Sadeht e sub semnul sinuciderii, personajele sale sunt oameni tristi ce nu isi gasesc rostul in lume si decad spihic datorita vulnerabilitatii. Cele 21 de povestiri din voulumul Ingropat de viu, surprind societatea Iranului secolului XIX, o societate condusa de credinta musulmana, saraca si mizerabila, vazute prin ochii unor personaje ce se afla la capatul puterilor pishice si isi doresc sfarsitul. Femeia, in scrierile lui Hadayat, e drumul catre nefericire si moarte.Toate aceste povesti pornesc din drama lui Sadegh Hedayat  ca societatea iraniana a fost distrusa de lumea araba si de aceea, cauta refugiul in Europa, in Paris unde reuseste sa faca ceea ce nu reusise in tot acest timp, sa se sinucida.

Preferata mea e prim povestioara, cea care si da numele volumului, povestioara ce seamana destul de bine cu povestea din Bufnita Oarba, si care cred ca a si stat la temelia romanului. 

Imi place mult cum scrie Hedayat pentru ca imi place literatura izvoarata din tristetete si nu cred ca e un atuor ce scrie mai frumos despre acest sentiment sufocant. Sau daca e, va rog sa imi spuneti si mie.

Pe curand...