Pe coclauri
In sfarsit puteam sa fac ceea ce imi doream de cand am venit acasa: sa ma plimb pe dealuri.
Cum ieri si azi, pana la ora 2 nu plouase, m-am echipat si am pornit la o plimbare pe dealuri. Mi-am pus o pereche de pantaloni de trening, un tricou, m-am incaltat cu o pereche de cizme de cauciuc si cu un ghiozban, in care aveam o sticla de apa si alte nimicuri, in spate si desigur telefonul cu tot cu casti si aparatul foto am pornit pe dealurile de peste drum. E un loc frumos, o pasune inconjrata de paduri. Am urcat pana la marginea drumului si mi-am facut o cruce mare cand am vazut ce ma astepta. Iarba, florile, scaietii, buruienile imi veneau pana la mijloc, uneori trecandu-mi de piept, ma impeticeam printre ele si des calcam prin noroi. Inceputul era mai greu. Trebuia sa urc o rapa destul de abrupta pentru a ajunge pe dealuri. Cred ca daca nu aveam castile in urechi, nu as fii mers mai departe. La un momnet dat cand s-a ascultat o melodie si pana a inceput cealalta, am auzit nu numai greierii cantant si albinele bazanind. Am auzit un sarpe sasaind si brost oracaind. Dar eram prea pornit pentru a ajunge pana la Stejar, locul unde mi se parea mie ca se termina totul, ca dincolo de el incepe padurea.
Ajungand acolo mi-am dat seama ca mai e de urcat o rapa si dupa aceea mai mergi ca sa ajungi in padure. As fii mers dar erau niste oamnei la coasa pe acolo si am zis ca e bine sa ma feresc. M-am intors si de data asta ma descoperit un drum de caruta pe care am mers. Am mai facut niste ocoluri pentru a mai urca niste dealuri dupa care imi imaginam ca incepe padurea, dar de fiecare data imi dadeam seama ca era un miraj datorat diferentei de nivel si ca pana la padure mai era destul.
Aproape ajuns acasa, am vazut in fata un om ce se afla la coasa. pe asta nu mai aveam cum sa il ocolesc. Trebuia sa il salut si sa ma astept la intrebari din partea lui. I-am dat respectos buna ziua si am observat ca nu imi raspunde. M-am apropiat mai mult de el si l-am salutat inca odata. Nervos, a ridicat fata spre mine si mi-a zis: "De ce imi incalci propietatea?". M-am uitat la el mirat, habar n-aveam ca e terenul cuiva si i-am spus acest lucru. Ironic imi spune "Dar al cui credeai ca e? C.A.P-uri nu mai exista...". Incerc sa ii explic ca am mai fost pe aici si ca nu am avut nciiodata probleme, am crezut ca e terenul statului, al primariei. El imi arata catre niste dealuri indepartate spunadu-mi ca acelea sunt ale primariei si mandru conlculizoneaza: "Daca nu eram singur te si bateam. Tu stii cat o sa ma chinui cu iarba pe care tu ai calcat-o, s-o ridic si sa o cosesc? Coseste-o tu acum". M-am panicat si imi cer scuze respectos inca odata punandu-i ca nu cred ca e bine sa se recurga la forta fizica, inteleg si cu vorba. Manios imi spune ca daca intelegeam nu ii calcam iarba pe care el trebuie s-o coseaca. Daca eram copil intelegea dar asa, am 30 de ani, nu? De data asta manios eu ii spun ca nu. Si imi ia o secunda (ce mi s-a parut o vesnicie) sa imi dau seama cat am si ii psun pe un ton grav 21. Apoi, vazand ca nu sunt speriat si ca am fost respectos incepe sa ma intrebe de unde sunt, ce fac pe aici, cuim de nu stiam ca asta e teren privat si imi explica care e terenul lui de fapt. Uitandu-ma la ce arata ii spun ca nici macar nu am calcatr prin iarba pe terenul lui, trecusem prin alta parte la dus, iar acum la intors am venit pe drumul de caruta, drum care fusese deviat, spre supararea lui. Apoi ii arat unde stau (se vedea atat de frumos casa) si ma intreaba daca la Sechelariu sau Jianu. Spun ca Jianu si iarasi isi ia fata grava. Oare facusem vreo gafa? "Si domnul Jianu nu ti-a zis ca terenurile aste sunt private, ca el stie". Ii spun ca domnul Jianu nu este acasa, imi cer scuze inca odata si il intreb pe unde ar trebuii sa o iau ca sa nu "ii mai fac probleme". Ironic ma intreaba cum de nu stiu drumul daca stau aici de mult si ii raspund ca nu locuiesc aici ci vin in vizita in vacante. Totusi nu ii raspunsesem la o intrebare asa ca ma intreaba din nou. Ce caut aici. Ce puteam sa-i spun? Ca am venit sa ma recreez si sa fac poze pe care la voi pune pe photoblog? Cum ii explic de photoblog? Asa ca ma scot spunandu-i ca sunt student la fotografie. Isi scoate sapca din cap si abia atunci observ ca pe sub sapca avea niste frunze de brusture si ma intreaba ce o sa lucrez dupa ce o sa termin facultatea. Ii zic ca fotograf profesionist. Adica la nunti? Si nunti din alea scumpe, nuduri, altele. Cand a auzit de nuduri s-a facut rosu. Am prin momentul, i-am dat buna ziua si am plecat. Imi stricase tot cheful. In capatul drumului, ajungand pe drumul principal, ma italnesc cu noste carutasi ce incarcau lemne. ma rugam sa nu ma mai intrebe nimic. le dau buna ziua si mi se raspunde. Erau cativa mai batrani si vreo doi de varsta mea care incep sa comenteze ca nu am nici un stress ca ma plim de aiurea toata ziua. Mi-am continua drumul cand unul mai batand striga catre mine intrebandu-m ca fac pe acolo. Incepusem sa fierb de draci. Ma intorc si le spun ca ma plimb, este vreo problema. Nu era nicuna, erau curiosi ca nu prea vad oameni care sa se plimbe pe acolo si dupa port nu par de la tara. Le dau buna ziua si imi vad de drum.
Ajuns acasa incerc sa imi amintesc de fumusetea peisaelor. Nu stiu daca voi mai merge zilele urmatoare prin padure sa fac poze, nu imi mai trebuie sa ma ascuze cineva ca ii incalc propietatea. fac un dus si apoi descarc pozele. O sa le am mereu....
Toata povestea asta pe care am trait-o azi mi-a adus aminte de o piesa a Adei Milea, Plai si manea, pe care am s-o postez in continuarea articolului. Pozele pe care le-am facut o sa le postez pe photoblog, rand pe rand, cand voi avea rabdare sa astept sa se incarce.
Ada Milea - Plai & Manea
Asculta mai multe audio Muzica »
Pe curand...
Cum ieri si azi, pana la ora 2 nu plouase, m-am echipat si am pornit la o plimbare pe dealuri. Mi-am pus o pereche de pantaloni de trening, un tricou, m-am incaltat cu o pereche de cizme de cauciuc si cu un ghiozban, in care aveam o sticla de apa si alte nimicuri, in spate si desigur telefonul cu tot cu casti si aparatul foto am pornit pe dealurile de peste drum. E un loc frumos, o pasune inconjrata de paduri. Am urcat pana la marginea drumului si mi-am facut o cruce mare cand am vazut ce ma astepta. Iarba, florile, scaietii, buruienile imi veneau pana la mijloc, uneori trecandu-mi de piept, ma impeticeam printre ele si des calcam prin noroi. Inceputul era mai greu. Trebuia sa urc o rapa destul de abrupta pentru a ajunge pe dealuri. Cred ca daca nu aveam castile in urechi, nu as fii mers mai departe. La un momnet dat cand s-a ascultat o melodie si pana a inceput cealalta, am auzit nu numai greierii cantant si albinele bazanind. Am auzit un sarpe sasaind si brost oracaind. Dar eram prea pornit pentru a ajunge pana la Stejar, locul unde mi se parea mie ca se termina totul, ca dincolo de el incepe padurea.
Ajungand acolo mi-am dat seama ca mai e de urcat o rapa si dupa aceea mai mergi ca sa ajungi in padure. As fii mers dar erau niste oamnei la coasa pe acolo si am zis ca e bine sa ma feresc. M-am intors si de data asta ma descoperit un drum de caruta pe care am mers. Am mai facut niste ocoluri pentru a mai urca niste dealuri dupa care imi imaginam ca incepe padurea, dar de fiecare data imi dadeam seama ca era un miraj datorat diferentei de nivel si ca pana la padure mai era destul.
Aproape ajuns acasa, am vazut in fata un om ce se afla la coasa. pe asta nu mai aveam cum sa il ocolesc. Trebuia sa il salut si sa ma astept la intrebari din partea lui. I-am dat respectos buna ziua si am observat ca nu imi raspunde. M-am apropiat mai mult de el si l-am salutat inca odata. Nervos, a ridicat fata spre mine si mi-a zis: "De ce imi incalci propietatea?". M-am uitat la el mirat, habar n-aveam ca e terenul cuiva si i-am spus acest lucru. Ironic imi spune "Dar al cui credeai ca e? C.A.P-uri nu mai exista...". Incerc sa ii explic ca am mai fost pe aici si ca nu am avut nciiodata probleme, am crezut ca e terenul statului, al primariei. El imi arata catre niste dealuri indepartate spunadu-mi ca acelea sunt ale primariei si mandru conlculizoneaza: "Daca nu eram singur te si bateam. Tu stii cat o sa ma chinui cu iarba pe care tu ai calcat-o, s-o ridic si sa o cosesc? Coseste-o tu acum". M-am panicat si imi cer scuze respectos inca odata punandu-i ca nu cred ca e bine sa se recurga la forta fizica, inteleg si cu vorba. Manios imi spune ca daca intelegeam nu ii calcam iarba pe care el trebuie s-o coseaca. Daca eram copil intelegea dar asa, am 30 de ani, nu? De data asta manios eu ii spun ca nu. Si imi ia o secunda (ce mi s-a parut o vesnicie) sa imi dau seama cat am si ii psun pe un ton grav 21. Apoi, vazand ca nu sunt speriat si ca am fost respectos incepe sa ma intrebe de unde sunt, ce fac pe aici, cuim de nu stiam ca asta e teren privat si imi explica care e terenul lui de fapt. Uitandu-ma la ce arata ii spun ca nici macar nu am calcatr prin iarba pe terenul lui, trecusem prin alta parte la dus, iar acum la intors am venit pe drumul de caruta, drum care fusese deviat, spre supararea lui. Apoi ii arat unde stau (se vedea atat de frumos casa) si ma intreaba daca la Sechelariu sau Jianu. Spun ca Jianu si iarasi isi ia fata grava. Oare facusem vreo gafa? "Si domnul Jianu nu ti-a zis ca terenurile aste sunt private, ca el stie". Ii spun ca domnul Jianu nu este acasa, imi cer scuze inca odata si il intreb pe unde ar trebuii sa o iau ca sa nu "ii mai fac probleme". Ironic ma intreaba cum de nu stiu drumul daca stau aici de mult si ii raspund ca nu locuiesc aici ci vin in vizita in vacante. Totusi nu ii raspunsesem la o intrebare asa ca ma intreaba din nou. Ce caut aici. Ce puteam sa-i spun? Ca am venit sa ma recreez si sa fac poze pe care la voi pune pe photoblog? Cum ii explic de photoblog? Asa ca ma scot spunandu-i ca sunt student la fotografie. Isi scoate sapca din cap si abia atunci observ ca pe sub sapca avea niste frunze de brusture si ma intreaba ce o sa lucrez dupa ce o sa termin facultatea. Ii zic ca fotograf profesionist. Adica la nunti? Si nunti din alea scumpe, nuduri, altele. Cand a auzit de nuduri s-a facut rosu. Am prin momentul, i-am dat buna ziua si am plecat. Imi stricase tot cheful. In capatul drumului, ajungand pe drumul principal, ma italnesc cu noste carutasi ce incarcau lemne. ma rugam sa nu ma mai intrebe nimic. le dau buna ziua si mi se raspunde. Erau cativa mai batrani si vreo doi de varsta mea care incep sa comenteze ca nu am nici un stress ca ma plim de aiurea toata ziua. Mi-am continua drumul cand unul mai batand striga catre mine intrebandu-m ca fac pe acolo. Incepusem sa fierb de draci. Ma intorc si le spun ca ma plimb, este vreo problema. Nu era nicuna, erau curiosi ca nu prea vad oameni care sa se plimbe pe acolo si dupa port nu par de la tara. Le dau buna ziua si imi vad de drum.
Ajuns acasa incerc sa imi amintesc de fumusetea peisaelor. Nu stiu daca voi mai merge zilele urmatoare prin padure sa fac poze, nu imi mai trebuie sa ma ascuze cineva ca ii incalc propietatea. fac un dus si apoi descarc pozele. O sa le am mereu....
Toata povestea asta pe care am trait-o azi mi-a adus aminte de o piesa a Adei Milea, Plai si manea, pe care am s-o postez in continuarea articolului. Pozele pe care le-am facut o sa le postez pe photoblog, rand pe rand, cand voi avea rabdare sa astept sa se incarce.
Ada Milea - Plai & Manea
Asculta mai multe audio Muzica »
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu