De departe

Ploua infiorator cand am iesit din scara blocului. In cateva secunde, pana la masina, m-am facut ciuciulete. Nici nu credeam ca o sa mai ajung la gara in timp. Dar am ajuns si am stat mai mult de jumatate de ora pentru ca trenul avea intarziere.
E abia 11 seara si sunt frant de oboseala. Deja simt ca Bucurestiul imi suge energiile. orasul asta e un vampir pentru mine. Vreau sa dorm dar nu pot. Nu sunt obijnuit sa o fac atat de devreme. In schimb am chef sa scriu aici, de mult nu am mai simtit-o. Imi era teama ca acum, la nici un an inplinit o sa il las de tot.
Zilele astea m-am gandit mult la asta sau la o modificare totala. Caut un subtitlu, caut ceva sa denote ceea ce sunt si ce vreau. Si nu il gasesc...
Am cateva poze pentru photoblog dar nu am nici un chef sa le postez. Poate cand ma intorc, cu toate ca ma astepta "olimpiada".
In final o sa postez o poezie ce imi place, o poezie pe care eu o vad altfel.


Ce bine că esti, Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.


Pe curand...

Comentarii

Postări populare