Treceți la conținutul principal

Cei mai rau in servicii: birocratia sau incompetenta?

Tot romanul se plange de birocratie. Si eu am ajuns sa experimentez desepre ceea ce am sa scriu acum tot din cauza birocratiei romanesti. Insa macar la noi aia de la ghiseu le stiu pe toate. Trebuie sa mergi in n parti si sa completezi n formulare insa esti gidat de fiecare data. In Japonia nu e asa. Am patit-o de n ori la secretariatul scolii si la primarie cu asigurarea medicala. Insa ieri mi-a pus capac.
Sa va povestesc despre ce e vorba:
Am nevoie de niste acte care sa dovedeasca ca sunt student in Japonia. Am crezut ca o adeverinta e de ajuns insa dupa ce am trimis-o pe mama sa se informeze am primit vestea ca imi trebuie o copie a contractului semnat cu Universitatea. Acest lucru se intampla in Romania, unde la fiecare inceput de an se semneaza un contract de studii intre student si universitate insa nu imi aduc aminte sa fi semnat asa ceva aici. I-am explicat mamei insa ea a tinut sus si raspicat ca imi trebuie asa ceva. Asa ca azi, dupa curs m-am dus la secretariat sa intreb. Desigur ca tutele alea nu stiau nimic. Au vorbit intre ele minute bune si au ajuns la concluzia, dupa ce si-au dat ochii peste cap de n ori ca trebuie sa ma duc in campusul mare la secretariatul pentru studenti internationali, insa dupa ora 1 jumatate ca sunt in pauza de masa. Zis si facut, la 1 jumate eram acolo.

Aici a inceput o noua etapa de uimiri si sosoteli intre ei. Nu intelegeau ce vroiam. Mie imi trebuia o copie dupa contractul cu facultatea. Trebuia sa fi semnat ceva cand imi tot trimiteau acte acasa insa ei au zis ca daca nu mi-au dat o copie inseamna ca nu imi trebuie si ca oricum actele sunt arhivate si ca nu imi pot face o copie. Apoi mi-am adus aminte ca mama mi-a zis ca acest act imi trebuie ca sa demonstreze ca am o bursa si ca  nu ma tine ea in facultate (o chichita gen de unde are bani sa ma intretina in Japonia). Le-am spus ca de asta imi trebuie actul si ca daca mai au ceva ce am semnat cand am primit acceptul de bursa. Nu... actele alea sunt la minister. Au inceput sa sososteasca intre ei pana cand unul mai rasarit si-a dat seama ca imi pot da o adeverinta de bursier. Asta era tot ce aveam nevoie sa aud. Curgeau sudorile de pe mine de draci si ma dureau picioarele. Tin sa fac o paranteza si sa explic ca ieri au fost 31 de grade la umbra si vreo 37 la soare (dupa stirile de aseara). Si tot ieri am hotarat sa ma incalt cu tarlici in picioare (le spun tarlici ca slapi suna prea ieftin si sunt de fapt sandale din piele ce nu au bareta la spate - si nu am idee cum se cheama). Asa ca, la fel ca in fiecare an, si pentru ca mersemem 2 km pe jos deja aveam besici in talpi.
Vestea unui succes era mare. Insa adeverinta nu se dadea acolo, ci in campusul Toyama, ce se afla undeva intre campusul mare si campusul meu. Intreb cum se ajunge pana acolo pentru ca nu imi aminteam sa mai fi fost acolo si mi s-a spus ca autobuzul opreste acolo doar din Nishi in campusul principal insa inevers nu asa ca trebuie sa ma duc pe jos. Si am plecat abia taraind picioarele de durere, pe jos pana in Toyama. Cand am ajuns acolo am realizat ca am mai fost odata cand am vrut sa imi fac abonament la sala, da nu aveam asigurarea medicala platita  (si nici nu am mai fost apoi). Am cautat biroul respectiv si nici nu am apucat sa le zic ce vreau ca m-a apucat o criza de alergie de la mirosul de mucegai ce era acolo. Dupa ce am reusit sa imi opreesc stranutul am completat un formular (ce era ud de stropii de transiratie ce imi curgeau de pe frunte) si am astepta jumatate de ora, afara, in soare (ca nu puteam sa stau in mirosul ala) sa fie gata. Noroc ca imi car kindle-ul cu mine si am avut ce face..
Si dupa toata povestea asta, besicat in talpi am pornit-o pe  Suwa dori pana in statie. Abia mergeam si soarele imi batea in cap. in 2 ore terminasem un pachet de servetele si bautsem 2l de apa. Asa ca mare mi-a fost bucuria sa dau de un templu, ascuns intre copaci, unde era umbra si putina racoare. Am stat acolo pe o banca timp de jumatate de ora si am facut cateva poze (pe care le puteti vedea aici) si am plecat din nou spre statie.
Cand am ajuns in camin nu imi mai simteam picioarele. Eu nu stiu cum o sa merg miercuri la scoala (ca azi nu ma duc - mai am un pic de invatat pentru examen) dar sper sa fie bine...

Si sa nu va mai spun ca m-am trezit la 4 jumatate dimineata din cauza unui cutremur si ca apoi nu am mai putut adormi la loc.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...