Treceți la conținutul principal

Oameni ce stiu sa rada

Imi place sa fiu inconjurat de oameni ce stiu sa rada, de oameni cu umor si plini de viata.
De cateva saptamani rad in fiecare zi cu o prietena buna, prin mesaje pe watsapp. Ma intreb uneori de unde le scoate insa sunt momente cand le dau si eu bine. Umorul porneste din observatii, si e ca un mecanism de aparare la mizeriile din jurul nostru. Fie ca e vorba de coruptie, de politica sau lucruri din jurul nostru ca prostia sau indolenta. Imi plac oamenii ce vad lucrurile astea si fac haz de necaz.
Imi amintesc de petrecerea surpriza ordanizata in cinstea plecarii mele de la Iasi de catre prietenii mei. Am stat pana seara tarziu si am ras. Imi amintesc ca ma durea burta si gatul de cat rasesem si cu ajutorul acelei zile plecarea mea a fost mai usoara. Parca se mai atenuase ceva din frica aceea de necunoscut ce ma acaparase.

Imi amintesc in liceu cum ne intalneam si stateam la palavre. Incepeam cu discutii serioase despre carti si filozofie insa terminam razand.
Prietenii mei au rasete colorate si frumoase: Ioana rade pe silentios, Lavinia rade colorat si tare ca si Ilinca. Ral rade cu lacrimi si sughituri. Raluca cand rade are o fata luminoasa iar Vanesa e ca un copil. Habu isi pierde seriozitatea caracteristica, Q pateste ceva (da cu capul de perete sau se loveste la mana) cand rade pentru ca se agita mult. Sa nu mai zic de Andrei ce se inroseste la fata atat de tare cand rade...
Poate suna tampit cand ii spui cuiva ca ai petrecut doua ore razand. A trecut timpul pe langa tine, puteai sa faci altceva... Sau nu... m-am bucurat si  m-am simtit bine...
Din cauza rasului am avut si probleme acasa odata. Copil fiind am descoperit la bloc o fata care radea colorat. O obligam in fiecare zi sa rada si ii spuneam ca daca nu o face o bat. Saraca de ea era terorizata de mine si intr-o zi m-a parat. A venit mama ei la usa la mama si i-a spus ca ii terorizez fata. Era bufonul meu, eram ca un imparat ce avea propiul bufon.
In Japonia lumea nu rade din suflet. Ei rad aici fie ca sa iasa in evidenta fie ca sa pupe in fund pe cineva. In fiecare zi la cantina e cate unul ce aplauda sau da cu mainile in masa cand rade strident ca sa iasa in evidenta. In laborator am o pupinfundista ce incearca sa intre in gratie sempaiului cu care isi face proiectul de disertatie. Are un ras tampit de magarita ce ma oboseste psihic. Cand incepe sa rada imi strang lucrurile si plec acasa.
Deci rasul e unul din motivele pentru care mi-e dor de casa!
Pe curand...

Comentarii

  1. ce o fi zicand lumea despre noi ?? :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ca sunteti simpatici... articolul a fost citit de aproximativ 200 de persoane :D

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...