Treceți la conținutul principal

Cand iti faci planuri...

Articoul asta trebuia sa fie despre o competite de baseball, finala campionatului echipelor studentesti, finala la care mi-am dorit mult sa merg, si care mi-a scos fire de par albe. Vineri m-am trezit si eu sa ma interesez de bilete, de ora si de stadion. Si vineri am aflat ca nu se poate. Japanese style. De ce nu se poate? Pai biletele se cumparau din timp de la organizatiile studentesti. Oana a fost o draguta si s-a zbatut sa imi gaseasca bilete tot weekendul, insa cand credeamca totul s-a rezolvat, vremea mi-a strricat planurile.
Duminica a trebuit sa ma trezesc la 7 jumatate sa o sun pe Oana sa o intreb daca avem bilete sau nu. Toti cei care aveau bilete se intalneau la acea ora pentru a merge spre stadion. Meciul incepea la 1, asa ca nu stiu de ce se vedeau la 7:30. I-am zis ca o sa fiu acolo la 11. Si asa 2 ore de stat degeaba mi se parea mult, avand in vedere ca meciul tinea pana la 6. Insa ne-am ratacit si cand am sunat-o sa ii zic ca intarzii, mi-a zis ca s-a amanat. Ploua ca la nebuni si nu avea cum sa tina competitia pe asa o vreme.

Asa ca ne-am urcat intr-un metrou sa mergem undeva. Pe drum ne-am hotarat sa mergem la film. Era ocazia sa vedem si noi un film in Japonia. Pe langa faptul ca biletele sunt f scumpe (cam 20 de euro), in Japonia scaunele sunt asezate cate doua, usor apropiate, pentru cupluri. Trebuia sa o vedem si pe asta. Am gasit un multiplex in Shinjiku si dupa ce ne-am ametit oleaca prin statii, am ajuns la destindatie. Gasisem si un film american, ce promitea. Insa incepuse deja de 10 minute. Era ok sa intram insa nu mai aceau bilete. Mai era altul peste o ora, insa nu suna bine.
Dezamagiti, am pornit in plimbare prin mall, gura gasca pe la magazine. Apoi ne-am hotarat sa mancam si am incercat pentru prima data Freshness Burger. Apoi am pornit pe strazi, gura casca. Asa am descoperit un cinema vechi, la care rula un film american din 2009, cu Anthony Hopkins. Filmul se numea The City of your Final Destination. Am intrat la cinema, la etajul 4 si nu am vazut filmul acolo. Un cuplu dragut ne-a zis ca mai e un cinematograf la etajul 6. Acolo am aflat ca filmul e subtitrat in japoneza si ca il putem vedea, pentru ca ein engleza. Aveam o ora la dispozitie. Trebuia sa ne intoarcem pentru film, la etajul 7.
Biletul cu reducere pentru studenti era 1500 de yeni. Scump... dar era o experienta unica.
Dupa ce ne-am uitat prin H&M si g.u. ne-am dus in Golden Gai.Despre celebra straduta japoneza, o sa scriu in curand, dupa ce ii mai fac o vizita noaptea. Pana atunci puteti vedea cateva poze pe pagina de facebook a blogului, aici.

Sala de cinema era ingrozitor de mica. 66 se locuri. Insa scaunele erau foarte confortabile, cu toate ca nu erau pentru cupluri. Ecranul era destul de micut, insa nu conta la asa o sala mica. Filmul rula in Japonia pentru ca joca Hiroyuki Sanada, un actor japonez, ce avea un mic sancturar realizat in holul de asteptare.
Filmul este o adaptate a romanului omonim scris de Peter Cameron. Actiunea are loc, in cea mai mare parte, intr-un saturet din Uruguai. Povestea ni-l prezinta pe Omar, un doctorand ce vrea sa scrie biografia unui scriitor. Dupa ce primeste un refuz din partea familiei, se hotaraste sa ia viata in piept si sa calatorasca spre Uruguai, acolo unde locuia familia, sa ii convinga sa primeasca acceptul. Familia scriitorului era destul de colorata. Pe acelasi domeniu traiau: vaduva, amanta cu copilul, fratele si iubitul acestuia. Erau prinsi in aceasta poveste, pe acea mosie, fara sanse sa scape si le era frica de judecata celor din exterior.
Filmul e destul de dragut si surprinde frumos viata boema a autorului.
Eu am descoperit-o pe Alexandra Maria Lara, o actrita de origine romana, de care nu stiam. Alexandra a fost nominalizata lo Oscar pentru rolul sau din filmul Downfall (2004), unde interpreteaza pe secretara lui Hitler.
Alexandra Maria Lara este fiica acorului Valentin Patlareanu, ce a fugit in Germania de Vest, in anii '70, cand Alexandra avea 4 ani, pentru a scapa de regimul Ceausist. Alexandra a cochetat cu actoria in Germania, de unde a fost descoperita de producatorii americani.
Eu recomand filmul pentru ca este destul de boem.

Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...