vineri, 23 noiembrie 2012

Mortii Ma-tii

de un cristian

Simt nevoia sa incep acest articol motivandu-ma. Scriu din perspectiva unui blogger cu pretentii de fost scriitor ratat (am cochetat cu literatura in liceu, cand volumul meu de debut a fost premiat, insa cariera mea scriitoriceasca s-a terminat acolo si a renascut, mediocru pe acest blog) si cititor impatimit. Deci, e parerea mea si nu imi pasa de toti frustrati ce nu o sa fie de acord cu mine.

Simteam nevoia sa citesc ceva bun postmodern ce sa nu fie Cartarescu. Imi place Cartarescu ca scriitor maxim insa mi-e sila de el ca om. Stiu ca a mai scos ceva ce nu am citit, Frumoasele Straine (dar am impresia ca e gen De ce iubim femeile, adica un roman pe care sa-l citeasca pitzipoancele si vedetele de carton ca sa zica ca il plac pe Cartarescu), si cu toate ca nu am terminat Orbitorul, aparitiile lui publice m-au facut sa imi fie greata de el. Si cautam ceva bun postmodern, ceva ce sa fie pe sufletul meu chinuit si negru.
N-as fi dat niciodata peste acest roman daca nu imi cumparam Kindle. Momentul Kindle a fost o relevelatie. M-am trezit ca editurile romanesti nu scot carti in format kindle si ca nu prea sunt carti pentru mine. Asa am dat de Casa de pariuri literare, cea mai tare editura ever. E cea mai tare, pentru ca publica contemporani. Poliromul mai publica debutanti, insa pe cei din Moldova, astia ii publica pe cei ce stau in Bucuresti si nu in Iasi.
CDPL publica cartile in format kindle si mai mult de atat, ofera si un fragment gratis, ca sa vezi ce o sa cumperi. Asa am descoperit acest roman, scris de un cristian (Cristian Cosma) editorul editurii. Dupa ce a fost cenzurat si refuzat de n ori (isi imaginau ca e ciudat sa te duci la librarie si sa ceri "Mortii Ma-tii" - dar editorii ar trebuii sa mai intre prin librarii si sa vada ca acum cartile nu mai sunt in spatele tejghelei ca sa ceri vanzatoarei, ci pe rafturi, la vedere) a decis sa isi publice romanul la propria editura.
Romanul e un roman bine scris, un crsitian nu vrea sa se numeasca scriitor ci personaj literar auxiliar. Imi dau seama de ce face asta, pentru ca a citit mult, a studiat mult si a invatat sa scrie corect. Romanul lui e un roman pur din punct de vedere al tendintelor actuale. Este romanul unui barbat ce cauta sa dea vina pentru esecul de azi, pe copilaria nefericita din "Epoca de Aur". Cliseul asta apare destul de des la noii scriitori, de aceea zic ca e un roman bine gandit.
Totul porneste de la definie: postmodernismul in literatura prezinta intamplari banale din viata unui om banal. Postmodernismul ironizeaza stilurile literare vechi, insa in acelasi timp foloseste ce e cel mai bun din ele. De aceea e foarte greu de scris postmodern. Pare usor, pare ca citesti despre nimicuri, insa e atat de greu sa faci ca pare usor, e atat de greu sa scrii despre scene neimportante din viata ta, e atat de greu sa inventezi un personaj semibiografic, banal, care sa atraga.
Cati dintre noi isi aduc aminte de conversatii din copilarie? Ne aducem aminte de momente, ne amintim ca ne jucam, dar nu ne aducem aminte dialogul. Da, poate ne amintim dialogul dintr-o zi, dintr-o zi speciala, insa in postmodernism scriem despre zile oarecare. Despre zilele in care jucam Ratele si vanatorii pentru a n-a oara, despre zilele de vara pe care le uitam pana toamna, despre acele zile de scoala in care nu se intampla nimic...
Un cristian scrie despre astea, si scrie bine. Si ca sa faca totul un manifest injura. Romanul e plin de injuraturi. De la primul mortii ma-tii, pana la campionatul de injuraturi din spatele blocului, cu baietetii din cartier si pana la injuratrile frustratne de la locul jegos de munca, unde simti sa te scufunzi pe zi ce trece. E un om banal, cu prieteni banali, cu vise mari scufundate intr-o Romanie contemporana, in care toate visele mor. Multi dintre noi nu suntem realizati, terminam o facultate, un master, ca sa fim distribuitori. Asa si el... Si cum trece ziua mai repede, injurand...
Am invatat multe injuraturi noi, injuraturi pe care le pot spune cu voce tare pentru ca nu sunt inteles aici. Insa trebuie sa treci dincolo de ele si sa iti dai seama ca e un manifest pentru moarte. Romanul se invarte in jurul mortii: moartea unuei rude, vazute prin ochiul copilului, frica de moarte si dorinta ca bunicul sa traiasca mereu, moartea bunicului, moartea tatalui,si undeva pe parcurs moartea inocentei si a copilariei, moartea lui ca om...
Recomand cartea insa o recomand celor care nu au inhibitii, celor care stiu sa vada dincolo de ijuraturile ce uneori sunt duse la extrem (cel putin in ultima parte a romanului - In the Army), cei ce nu pun eticheta de "frustrat" de la prima pula pe care o citesc si reusesc sa descopere tot ce am descoperit eu aici, si poate chiar mai mult.
Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (228) de-ale mele (177) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)