Cu mosnegii la baut
Mai tineti minte momentul ala cand m-am imbatat atat de tare, de plictiseala, de am vomat in tren si nu imi aduc mainte cum am ajuns acasa? Daca nu va aduceti aminte, e ok, nu eram eu. Daca va amintiti, shhh. Dar de conferinta de la Nagoya si de mosnegii aia enervanti va amintiti? Ce treaba au astea doua povesti cu ce va povestesc azi? Mosii de la Nagoya si izakaya din prima poveste.
Am fost racit si am hotarat sa stau doua zile acasa. Prost moment mi-am gasit pentru ca trebuia sa terminam un raport. Insa aveam febra si imi era greata asa ca nu dadeam randament la scoala. Dar joi m-am intors. Si am intrat in paine, ca sclavul. La sedinta cu proful am aflat ca trebuie sa ne prezentam, din nou, la el in birou, la 5. Venea un prof din Turcia si vroia sa ni-l prezinte. OK. Dar ce treaba am eu in toata povestea asta? Hakan da, ca e turc. Eu o sa fiu pe dinafara. Si asa a si fost... La 5 am constatat cu stupoare, ca la prof in birou era prietenul lui Omer (un prof turc ce e in Japonia de 20 de ani), proful asta nou, un cercetator de la cel mai mare institut de cercetare din Tokyo si inginerii enervanti de la Nagoya.
Cu ei am plecat la o cina (mancare si alcool). Cand am vazut ca ne oprim la izakaya cu morcov (numele restaurantului e ceva legat de morcovi, la inceput ti se da un shot de sus de morcovi si betisoarele se sprijina de cate un morcovel), mi s-a taiat filmul. Nu aveam dispozitia necesara pentru asa ceva. Apoi, dupa aranjarea la masa, eu am fost pus intr-un colt cu nenea ala cercetatorul (singurul ce vorbea engleza) si cu mosenegii, iar in celelalt capat proful, cu turcii. De era Hakan langa mine, mai aveam si eu cu cine sa vorbesc. Asa, raspundeam monosilabic la intrebarile tampite ale domnului doctor cercetator. "Cat de aproape e Turcia de Romania?"- cat sa ne cucereasca in trecut; "Ce mancati voi acolo?"-cacat, ce pana mea sa mancam, mancare; "Ce limba vorbiti voi acolo, engleza?"- da, noi si indienii. Un cuvant in engleza, trei in limba nostra; "Ia si baga, baga mancare ca esti gras si sigur mananci mult"- Dumnezeii ma-tii, ca nu mananc mult, ca daca as manca mult eram si mai gras, pana mea ca sunt asa de cand ma stiu, si abia reusesc sa slabesc iar apoi ma ingras si mai tare. Gras cum sunt sigur am cucu mai mare ca al tau. Logic ca toate raspunsurile astea erau in capul meu si ca sa imi treaca nervii si plictiseala o dadeam cu berica. Au incercat sa ma treaca pe sake dar nu au reusit.
Din toata seara asta am descopetit de ce ii place profului la morcov. Au mancare buna. Cand am fost noi, 20 de oameni, logic ca am mancat ieftineli (plateste proful da plateste pentru 20, logic ca nu ia ce e mai bun), acum am avut mancare oau. O sa fac o precizare. Mancarea vine de obicei la comun, un platou la 5 persoane, si fiecare isi ia pe farfuria lui. Salata de rosii, castraveti, morcov, ridichi marar (prima data cand am vazut marar in Japonia), frunze de telina si cipsuri de cartofi (misto combinatie cu cipsurile, incercati acasa), apoi am avut sushi. Eu nu am mancat in viata mea asa sushi bun. Nu m-am apropiat de caracatita si calamar ci m-am delectat cu tonul rosu si cu somonul, ce se topeau in gura. A mai fost o farfurie cu ciuperci, ardei, castane si ridichi- taiate subtire ce le puneai pe foc (aveau un fel de gratarel micut acolo). Apoi un cap de peste. Nu am vazut in viata mea asa un cap mare de peste. Lumea s-a batut pe ochi. Din curoazie, mi-l ofereau mie. Nu, multumesc. M-am limitat la putina carne de peste alba si nu la creier, ochi, si ce mai era in capul ala. Au urmat celebrii ramen, taietei in supa. Ce au venit pe gheata (erau din aia reci) si pe care toti i-au sorbit cu zgomot. Iar la final o supa. Supa din miso rosu cu legume, porc, vita si peste. Cine poate manca asa ceva, nu stiu.
Ce a urmat apoi? S-a vazut pe facebook. Ar trebui sa se inventeze telefonul ce nu iti da voie sa postezi daca ai nivelul de alcolemie ridicat. In tren m-am luat de unul ca s-a fasait si a imputit vagonul, si pe drum, in timp ce raspundeam la comentariile de pe facebook gen "iti fuge tigla de pe casa", am pupat un stalp. Sa-mi fie invatatura de minte sa nu mai scriu in timp ce merg.
Pe curand...
Am fost racit si am hotarat sa stau doua zile acasa. Prost moment mi-am gasit pentru ca trebuia sa terminam un raport. Insa aveam febra si imi era greata asa ca nu dadeam randament la scoala. Dar joi m-am intors. Si am intrat in paine, ca sclavul. La sedinta cu proful am aflat ca trebuie sa ne prezentam, din nou, la el in birou, la 5. Venea un prof din Turcia si vroia sa ni-l prezinte. OK. Dar ce treaba am eu in toata povestea asta? Hakan da, ca e turc. Eu o sa fiu pe dinafara. Si asa a si fost... La 5 am constatat cu stupoare, ca la prof in birou era prietenul lui Omer (un prof turc ce e in Japonia de 20 de ani), proful asta nou, un cercetator de la cel mai mare institut de cercetare din Tokyo si inginerii enervanti de la Nagoya.
Cu ei am plecat la o cina (mancare si alcool). Cand am vazut ca ne oprim la izakaya cu morcov (numele restaurantului e ceva legat de morcovi, la inceput ti se da un shot de sus de morcovi si betisoarele se sprijina de cate un morcovel), mi s-a taiat filmul. Nu aveam dispozitia necesara pentru asa ceva. Apoi, dupa aranjarea la masa, eu am fost pus intr-un colt cu nenea ala cercetatorul (singurul ce vorbea engleza) si cu mosenegii, iar in celelalt capat proful, cu turcii. De era Hakan langa mine, mai aveam si eu cu cine sa vorbesc. Asa, raspundeam monosilabic la intrebarile tampite ale domnului doctor cercetator. "Cat de aproape e Turcia de Romania?"- cat sa ne cucereasca in trecut; "Ce mancati voi acolo?"-cacat, ce pana mea sa mancam, mancare; "Ce limba vorbiti voi acolo, engleza?"- da, noi si indienii. Un cuvant in engleza, trei in limba nostra; "Ia si baga, baga mancare ca esti gras si sigur mananci mult"- Dumnezeii ma-tii, ca nu mananc mult, ca daca as manca mult eram si mai gras, pana mea ca sunt asa de cand ma stiu, si abia reusesc sa slabesc iar apoi ma ingras si mai tare. Gras cum sunt sigur am cucu mai mare ca al tau. Logic ca toate raspunsurile astea erau in capul meu si ca sa imi treaca nervii si plictiseala o dadeam cu berica. Au incercat sa ma treaca pe sake dar nu au reusit.
Din toata seara asta am descopetit de ce ii place profului la morcov. Au mancare buna. Cand am fost noi, 20 de oameni, logic ca am mancat ieftineli (plateste proful da plateste pentru 20, logic ca nu ia ce e mai bun), acum am avut mancare oau. O sa fac o precizare. Mancarea vine de obicei la comun, un platou la 5 persoane, si fiecare isi ia pe farfuria lui. Salata de rosii, castraveti, morcov, ridichi marar (prima data cand am vazut marar in Japonia), frunze de telina si cipsuri de cartofi (misto combinatie cu cipsurile, incercati acasa), apoi am avut sushi. Eu nu am mancat in viata mea asa sushi bun. Nu m-am apropiat de caracatita si calamar ci m-am delectat cu tonul rosu si cu somonul, ce se topeau in gura. A mai fost o farfurie cu ciuperci, ardei, castane si ridichi- taiate subtire ce le puneai pe foc (aveau un fel de gratarel micut acolo). Apoi un cap de peste. Nu am vazut in viata mea asa un cap mare de peste. Lumea s-a batut pe ochi. Din curoazie, mi-l ofereau mie. Nu, multumesc. M-am limitat la putina carne de peste alba si nu la creier, ochi, si ce mai era in capul ala. Au urmat celebrii ramen, taietei in supa. Ce au venit pe gheata (erau din aia reci) si pe care toti i-au sorbit cu zgomot. Iar la final o supa. Supa din miso rosu cu legume, porc, vita si peste. Cine poate manca asa ceva, nu stiu.
Ce a urmat apoi? S-a vazut pe facebook. Ar trebui sa se inventeze telefonul ce nu iti da voie sa postezi daca ai nivelul de alcolemie ridicat. In tren m-am luat de unul ca s-a fasait si a imputit vagonul, si pe drum, in timp ce raspundeam la comentariile de pe facebook gen "iti fuge tigla de pe casa", am pupat un stalp. Sa-mi fie invatatura de minte sa nu mai scriu in timp ce merg.
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu