Brunul

Am citit la viata mea carti bune si mai putin bune. De obicei sunt atent la ceea ce aleg sa citesc pentru ca daca incep ceva trebuie sa termin. Asa se explica faptul ca inca ma uit la Grey's Anatomy si ca am citit pana la capat un roman jegos ce se vroia a fi o interpretare moderna a Crailor de Curtea-veche (Doamne ce bine ca nu imi amintesc numele cartii).
Oricum sansa ca o editura romaneasca sa publice un roman prost e destul de mica. Suntem in criza financiara si traim intr-o tara de semi-analfabeti, ce are cel mai mic numar de cititori de litereatura din U.E.. Sincura problema e ca romanul sa nu fie pe gustul meu, sa fie descoperirea unui critic frustrat ce intelege arta altfel decat mine.
Pentru romanul pe care tocmai l-am terminat, trebuie sa ii multumesc site-lui ziarului Adevarul. Cand eram cat pe ce sa ii dau unlike a potat un lucru ce mi-a atras atentia.  Articolul spunea ca cel mai mare premiu literar e de 10 000 de euro. Acolo am aflat de Premiul literar Augustin Viziru si despre romanul castigator.
Matei Brunul scris de Lucian Dan Teodorovici este unul din cele mai bune romane pe care le-am citit in viata mea.
Inteleg de ce romanul a fost premiat. LDT reuseste sa scrie un roman genial. La fel ca si protagonistul, cititorul se afla intr-o amnezeie la inceputul romanului, insa treptat totul se dezvalui clar. Romanul creste in intensitate de la capitol la capitol si e greu sa il lasi din mana. Eu sunt fascinat de romanele in care actiunea se desfasoara in perioada comunista. Matei Brunul isi plaseaza actiunea in anii '50, dar spre deosebire de Mortii Ma-tii (pe care il citisem anterior), romanul nu se incadreaza in stitul post-modern: oda injuraturii. O tara in reconstructie, condusa de vizionari limitati, o tara inchinatat poporului muncitor, in care totul pare perfect, iar daca nu e e anchetat de Politia Politica. O tara in care prietenul tau cel mai bun e turnator la secu, asta era Romania atunci, si asta prezinta romanul, oarecum...
Pe mine m-a fascinat. Ajunsesem sa iau trenul local de la scoala la facultate, sa stau 40 de minute in tren, in loc de 20, ca sa am mai mult timp de citit. Daca ajungeam in statie si nu terminasem capitolul, ma asezam pe o banca si stateam acolo pana terminam.
A fost prima carte citita de pe tableta si mi-am facut mii de draci pana am reusit sa o instalez. Dar pentru ca mi-a placut foarte mult, am intrat in jocul autorului, de pe pagina de fb a romanului, si m-am pozat cu cartea intr-o gradina Rikugien. El cerea cititorilor ce se afla pe meleaguri straine si ii citesc cartea sa faca asta. Si mi-a multumit...

Pe curand...