Map of the Sounds of Tokyo

Noroc ca mi-au intrat serialele in vacanta ca asa am apucat si eu sa vad filmul asta ce zace in calculator de o luna si despre care prietenii mei de aici tot vorbesc.

Am pornit de la premiza ca e un film foarte bun. Altceva nu stiam despre el. Am vazut ca se vorbeste in japoneza, am presupus ca e japonez, insa repede mi-am dat seama ca nu e. Erau niste mici clisee pe care le observa gaijinii in Japonia, clisee ce in cinematorgrafia japoneza nu apar, pentru ca pentru ei sunt lucrui normale insa pentru noi e altceva si de aceea le evidentiem. Nu o sa spun care sunt acele clisee pentru ca daca ai locuit in Japonia iti dai singur seama de ele, iar daca nu ai avut contac cu Tara Soarelui Rasare, nu are rost sa stii acest mic detaliu ce ar putea sa strice filmul.
Filmul este o poveste de dragoste ce se naste deja moarta, fara viitor, intre o localnica cu viata dubla (Ryu) si un spaniol, David, aflat in suferinta. Povestea este spusa de un barbat in varsta, al carui nume nu se stie, si care e prieten si vecin cu eroina feminina. El este inginer de sunet si ii place sa o inregistreze pe ea vorbind, incercand sa afle ce face si cu ce se ocupa. Inginerul si Ryu se intalnesc la cimitir, unde ea curata mormantul familiei.


Filmul a facut parte din selectia finala de filme de la Cannes, in 2009. Recomand acest film pentru ca este cel mai bun film despre Japonia facut de vre-un strain, din cate am vazut pana acum dar si pentru ca are o frumoasa poveste spusa intr-un alt mod, diferita de filmele americane. Daca ati mai vazut filme spaniole, intelegeti ce zic.
Pe curand...