vineri, 7 decembrie 2012

sapte virgula trei

Dragi jurnalisti din Romania, nu stiu ce va invata pe voi acolo la scoala dar goana dupa senzational, audienta si trafic nu ne place. Suntem o mana de oameni ce sudiem in Japonia si titluri ca cel de la gandul: Cutremur violent in Japonia sau 0.1 in plus la un cutremur, pentru ca 7.4 suna mai bine decat 7.3 nu ne face bine. Avem si noi familii acasa de care nu putem da asa de usor in astfel de situatii si stirile voastre bombastice nu ajuta la nimic, ci chiar mai rau, ii sperie.
Da, 7.3 e mai mare decat cutremurul din '77 ce a bagat Romania si in special pe bucuresteni in sperieti. Insa cutremurul a fost la 400 de km in largul oceanului si de aceea a avut o intensitate mai mica. Si tocmai pentru ca a fost in ocean s-a emis si o avertizare de tsunami. Avertizarile astea au si ele rostul lor, si acela de a anunta lumea sa evacueze zonele de coasta. Se asteapta un tsunami de 1 metru, ce poate parea mic, dar nu e chiar asa (dar voi nici asta nu ati zic). Viteza unui val de tsunami in larg e egala cu viteza unui avion, insa cand se aprope de mal scade pana la vreo 30 lm/h. In cartea recordurilor, recordul pentru viteza la alergat e de 27 km/h. Deci valul vine mai repede decat omul poate fugii. 1 m de apa inseaman apa pana la mijloc, apa ce vine cu putere si care este grea. Un astfel de val te da la pamant mai mult ca sigur, si daca nu ai puterea sa te ridici te poti inneca.
Japonezii stiu toate astea, ei invata despre cutremure si hazardele post cutremur de la gradinita. Insa romanul nu stie.  Iar romanului ii e frica de cutremur pentru ca nu stie ce sa faca in caz de. Adevarul e ca in '77 pierderile au fost mari, insa atunci s-au prabusit cladiri construite dupa normative italienesti si nu dupa un normativ adaptat conditiilor noastre. De atunci s-au schimbat multe si e mai sigur. Un cutremur in Romania o sa faca victime din cauza panicii mai mult decat din cazua praburisirii unor cladiri. Eu am un scop, ca la un moment dat sa ma lupt cu autoritatile si sa fac un pogram prin care copii sa fie invatati ce sa faca in caz de cutremur. Odata la gradinita, odata la scoala primara, apoi la gimneziu si liceu, sa le intre in cap cum sa se cumporte si sa inteleaga fenomenul ca sa nu se panicheze. Pana la ora asta nu se face asa ceva in scoli. Noi suntem ca americanii. Ei au avut atat de multe pierderi dupa Uraganul Sandy pentru ca nu au fost pregatiti. Nu au si ei masuri in caz de: o bariera de valuri, un postament ridicat la gura de metrou ca sa nu intre apa, nimic. S-au gandit ca daca nu au mai avut o catastrofa de mult, de ce sa cheltuiasca bani in avans pentru a se proteja pentru un lucru care nu stii cand vine. Asa si la noi: ce sa cheltui bani cu educatia. Lasa ca invata de la televizor. Stie de frica si se descurca.
Mie pentru ca nu mi-e frica am stiut cum sa reactionez...
Ma plimbam pe o straduta tipic japoneza, ingusta de 4 metri (ca asa zice la normativ, ca strada trebuie sa aiba cel putin 4 m: o banda de 2m pe mijloc si cate doua de 1 pe laterale - pentru pietoni si biciclisti), ce trotuar, de doua benzi... In jur erau cladiri timpice japoneze, din tabla: strucura metalica usoara, cu panouri din tabla. Ma uitam prin vitrinele restaurantelor cand am auzit un zgomot ciudat. Se auzea fie cum se apropie un tractor sau o masina mare, fie cum bate vantul in tabla. Atunci am simtit cum se misca pamantul... Rar se simte un cutremur in mers, admiram povestile alea in care interlocutorul meu spunea ca a simtit pamantul cui ii fuge de sub picioare. Eu simtisem cutremure numai in cladiri. M-am uitat atunci in vitrine si am vazut cum se misca lucrurile. Un bradut impodobit cazuse intr-o vitrina. Am ridicat ochii si m-am uitat la cum se undulau cladirile una langa alta. Am cautat sa vad daca e ceva ce imi poate cadea in cap. Eram destul de ferit. Insa ameteam: era acea senzatie pe care o ai intr-un tren, sau autobuz ce se misca trepidand in timp ce incerci sa iti tii echilibrul cu ajutorul unei bare de sigurante. Insa eu nu aveam asa ceva. Infingeam cat mai adanc picioarel in asfalt si cu atat simteam mai mare cum se unduieste sub mine.
Apoi s-a oprit. Intre timp lumea iesise pe strada si se uitau inprejur. Cum totul era in regula au plecat la teburile lor.
Eu am postat repede pe fb ce s-a intamplat si ca sunt bine, insa imediat dupa au aparut mesaje de la prieteni ingrijorati. Media din Romania bagase frica in ei si isi faceau girji pentru mine...
Sunt bine, au mai fost vreo 5 replici de 5.4-4.7 dar nu s-au simtit. Nu va panicati din cauza unor oameni ce se hranesc cu senzational...
Pe curand...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (228) de-ale mele (177) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)