Treceți la conținutul principal

Permis de munca

Marti am ajuns la Serviciul de Emgirari (dupa vreo 12 zile in care imi tot ziceam ca o sa ajung acolo) sa aplic pentru o viza de munca. Am aplicat pentru un job la Waseda, sa supraveghez la examene si imi trebuie permis de munca pentru asa ceva.  Oricum nu cred ca iau job-ul pentru ca am primit de curand un mail in care zicea cavtrebuie sa fiu cel putin nivelul 1 la japoneza, asta dupa ce pe formularele pe care le-am complatat initial nu zicea nimic despre asa ceva. Acum sa sper ca nu sunt destul de multi candidati si ca ma accepta asa.
Mi s-a parut cea mai trista experienta din viata mea. Am mai fost la Emigrari, dar nu la permisul de munca, ci la permisul de reintrare in tara si nu din Shinagawa, ci din alta statie de unde am mers pe jos. In Shinagawa exista o statie de autobuz ce duce direct la Serviciul de Emigrari. Autobulul era plin de chinezi, filipinezi, coreieni, tailandezi, indieni si negrii ce pareau ca sunt aici pentru o viata mai buna. Haine ponosite, ieftine, in culori tipatoare, femei cu bebelusi in brate si miros de aer inchis. La un moment dat autobuzul a oprit intr-o statie iar baba japoneza ce il astepta, cand a vazut autobuzul plin de staini s-a razgandit si nu a mai urcat in el.
La emigrari era si mai ingrozitor. Erau 35 de oameni inaintea noastra si am vazut aceleasi fete obosite si triste. Oameni ce se chinuie sa primeasca un permis de munca, intr-o tara in care se castiga bine, ca sa trimita bani acasa. Si dansatoare... Am vazut cateva filipineze bune rau de tot.
Dar bine ca am scapat usor si trebuie sa ma intorc acolo atunci cand voi primii scrisoarea de la ei, in doua-trei saptamanii. Atunci voi fi pentru ultima data, probabil, acolo.
Si pentru ca i-am promis lui Hakan la un moment dat ca atunci cand o sa ajungem in zona, o sa mergem la Odaiba la Zest. Zest era restaurantul meu preferat din Tokyo. In articoul taguit la numele restaurantului o sa va reamintiti povestea. Dupa ce am aflat ca restaurantul a fost inchis, am descoperit ca exista unul in Odaiba. A trebuit sa-l vedem. Am ramas dezamagit, restaurantul din Odaiba arata ca o pestera, insa mancarea e la fel de buna.
Concluzia zilei? E bine ca unele lucruri sa ramana istorie... Zest nu o sa fie niciodata ce a fost... Oricat de mult as fi vrut. Noroc de panorama de la Odaiba, pentru a doua oara in doua zile, ca m-a mai binedispus.

Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...