Playlist(pentru sfarsitul lumii)

M-a tot intrebat lumea daca cred in sfarsitul lumii prevestit de mayasi. Nu intelegeau de ce tot postez piese dintr-un playlist pentru sfarsitul lumii. Nu dragilor, nu cred in asa ceva, doar s-a intamplatsa citesc cartea lui Mihnea Blidariu, acum, cand lumea se panica cu sfasitul lumii.
De fiecare data cand imi fac planuri cu ceva si cand ma astept la ceva, raman dezamagit. ma desunflu ca un sufle ce nu a fost bine faut, iar cand nu am asteptari, am parte de experiente deosebite. Fie ca e vorba de excursie, o petrecere sau o carte, mereu mi se intampla asa.
Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul de fata. Mi-am pus prea mari sperante in cartea asta si am ramas dezamagit. In primul rand avea o idee interesanta, apoi era scrisa de Mihnea de la Luna Amara, care e din Bacau si pentru ca citisem o droaie de articole ce ovationau cartea. Luna Amara inseamna mult pentru mine si e definitia anului 1 de facultate. Atunci am mers la un cocert de-al lor, intr-o rockoteca din Iasi, undeva in spatele Starii Civile.

Si am ramas dezamagit,total. Asta din doua cauze:
1. Frazarea e foarte puerila. Romanul are 90% propozitii si 10% fraze. E scris stingher, asa cum am scris si eu cartea mea, cand eram adolescent, in clasa a 10. Eu nu am pretentii de scriitor, si stiu ca nu mi-am format mana... Mihnea scrie poezii bune, insa mai are de lucrat la frazarea unui roman.
2. Tema e plina de clisee. Romanul nu o sa mai aiba valoare peste 10 ani pentru ca nimeni nu o sa mai stie atunci cine e Fernando de la Caransebes sau transexualui Naomi. Ca sa scrii un roman ce sa tina in timp, trebuie sa creezi personaje insipirate din cele contemporane, nu sa arunci nume si sa apelezi la cunostiintele noastre in materie de monden de carton. E un roman bun pentru adolescentul ce nu accepta murdaria cotidiana, ce se lupta cu nonvalorile, insa e bun pentru cei de acum, nu pentru cei din viitor. Cliseele de genul: Ceasusecu traind la Miami sau omul politic Nastase ce are inclinatii gay si are ca amanta pe Naomi sunt puerile.

Ceea ce mi-a placut in schimb e ca pe parcurs romanul a evoluat, iar dupa cele 19 capitole ce poarta nume de piese celebre, urmeaza un epilog ce e foarte bin scris, care motiveza frustrarea din care izvoraste romanul. Oricum sunt impresionat de ideea de melodie ce se potriveste cu povestea din capitol, imi place asta de la Grey's Anatomy, ce isi denumeste episoadele dupa nume de piese.
Una din recenzii zicea ca epilogul strica cartea, si ca valoarea e incele 19 capitole. Recenzia era foacuta de o tanara ce manifesta impotriva antivalorilor pe blogul ei. Eu, matur, zic ca epilogul e cea mai buna parte din roman. Eseul e bine scris, frazele sunt complexe si Mihnea Blidariu foloseste niste metafore foarte interesante. El spune ca sfarsitul lumii a inceput odata cu aparitia non-valorilor promovate intens in media, odata cu manelizarea Romaniei. Avem eroi de carton, anticomunisti de sufragerie, ce se lauda ca au luptat impotriva sistemului spunand bancuri despre Ceausescu si ascultand discuri interzise. Insa adevaratii revolutionari, cei ce au murit in lagarele comuniste, sunt uitati...
A fost o experienta interesanta, insa nu o carte care sa ma dea pe spate.
Pe curand...