Treceți la conținutul principal

Imparatul si Muzeul de fotografie

Rezolutia pentru anul 2013 era sa il vedem pe Imparat, pentru ca de ziua lui, avusesem un mare ghinion. Dar tot raul spre bine, pentru ca ieri, pe 2 ianuarie, atunci cand Imparatul si familia sa ies la balcon pentru a tine un discurs de an nou, vremea a fost atat de placuta, ca de primavara.
Programul de vizita era pana la 2, asa ca am stabilit tot la 10:30 sa ne intalnim pe palat. Incetul cu incetul inaintam in coada. Am trecut usor de primul check-in, cel in care ti se verifica bagajul. Ma asteptam sa cotroboie prin toate buzunarele gentii, dar nu au insistat mult. Al doilea check-in a fost cel de pipaiala. Fete cu fete, baieti cu baieti (as fi vrut o politista sa ma pipaie). am fost gurati sa scoate tot din buzunare, iar apoi ne-au verificat la bulane, buci, si burtica.
Cand am ajuns in fata cladirii unde se tinea discursul, nu era atat de multa lume. Dar la scurt timp, s-a umplut curtea aceea. Pe langa japonezi, straini gura casca, paza, pe acolo mai era si presa ce statea cu aparate mari de fotografiat si cu microfoane sa prinda momentul. Imparatul iese de cateva ori, din 40 in 40 de minute, de la 7, la 2. Noi am prins discursul de la 11:45, ce s-a tinut pe la 12. In momentul in care Imparatul si familia sa au iesit afara, toata lumea a inceput sa fluture steguletele cu drapelul Japoniei, pe care le primeai gratis la intrare.
Apoi toti s-au oprit din fluturat iar imparatul si-a tinut discursul. A vorbit despre eforturile ce se fac pentru cei afectati de cutremurul din 2011, si despre problemele contemporane. S-a bucurat ca e vremea frumoasa si a multumit pentru prezenta.

Dupa ce Imparatul si familia sa s-a intors in palat, toata lumea, in turma, a plecat spre iesire. Am ales drumul mai lung, ca sa verdem si noi ce mai e prin incinta palatului. Am iesit pe poarta oficiala, poarta pe care iese Imparatul. Acolo, dupa ce am facut cateva fotografii, am fost adordati de cativa japonezi. Ne-au intrebat de unde suntem si dupa ce ne-au spus ce cunosc despre Romania (unul din ei avea si  o cunostiinta din Baia Mare), ne-au rugat sa le facem niste poze. Si pentru ca am stat si am asteptat prea mult, ne-au invitat apoi si pe noi in poza. Nu am apucat sa facem o poza cu camerele noastre, insa japonezii imbracati in costume traditonale, o sa aiba o poza cu noi, cei trei romani pe care i-au intalnit la Palat.

Tot pe 2 ianuarie era intrarea libera la Muzeul Metropolitan de Fotografie. Era un imbold sa mergem acolo, cu toate ca era in alta zona a orasului. Muzeul are trei sali de expozitie: la subsol, etajul 2 si etajul 3. Noi am inceput cu expozitia de la etajul 2: Expozitie de fotografie contemporana, intitulata: "somewhere between me and this world". Expozitia este formata din operele a 5 artisti contemporani Japonezi. Primul artist avea o expozite de fotografii facute pe strazile Japoniei, cu oameni de zi cu zi. Al doilea avea un mod interesant de a realiza pozele, din umbre si foarte mate. A urmat o expozitie despre pescuit, una despre viata transexualilor din China si o expozitie interesanta, ce m-a impresionat mult, de manipulare foto. Artisul a luat fotografii din copilarie si s-a fotografiat in acele locuri, 20 de ani mai tarziu. A suprapus imaginea contemporana cu el, sau cu familia sa, peste cea originala, si asa a realizat niste fotografii foarte interesante.

La etajul 3 era expozitia lui Kitai Kazuo intitulata "Somehow Familiar Places".Kazuo a debutat in anii '60 cu un album foto dedicat revoltelor studentesti din acea perioada. Si-a conturat un nume cu fotografiile sale de la revolte, sau iesiri in strada, realizate intre anii '60 si '70. O a doua parte a expozitie sale se refera la peisaje de tara. Mie mi-a placut mai mult acea parte e expoziei, cu portrete, casa si peisaje rurale, din Japonia aflata in plina expansiune. Fotografiile lui Kazuo sunt realizate alb-negru si dau o senzatie de rece. Fotografia mea preferata din expozitie, este cea ce se poate vedea in poza alaturata: fotografia reprezinta o iarna in Akita, in anii '80, in fata unui magazin, acoperit de zapada, in care a fost sapat un tunel, cat sa intri in magazin.

Expozitia de la subsol, este o expozitie ce se realizaeaza anual, si se afla la a 5-a editie: Quest for Vision vol.5. Spelling Dystopia. Expozitia este dedicata uneia din cele 5 concepte ala imaginii in miscare: animatie, vizune 3D, expansiune, reducere si inregistrare. Expozitia de anul aceasta este dedicata reportajului: fotografie si documentar, asa ca pe langa foto-reportaje, expozitia era dedicata documentarelor si a jurnalelor video, realizate de la ineputurile cinemaatograifei, pana in zilele noastre.
Eu am fost fascinat de un documentar despre cutrenurul si accidentul nuclear din 2011. Documentarul era proiectat pe 3 ecrane. Pe unul din ecrane, era u interviu, pe celalalt era unul din parcipantii la interviu, filmat in timp ce statea si se uita la camera, iar pe al treilea ecran, era un peisaj. Dupa fiecare interviu, ecranele se schimbau si urma un alt interviu, pe un alt ecran, iar pe celalalte doua, la fel, un peisaj si cineva stand si asteptand. Am plecat la 5, cand muzeul s-a inchis. Am vazut trei expozitii interesante si am economisit 1500 de yeni (15 euro) pentru ca intrarea fusese gratuita.
Multumesc Ralucai pentru pozele facute pe sestache la muzeu, iar pentru mai multe poze de la palat apasati aici.
Pe curand...

Comentarii

  1. ce frumos se vedea acel balcon despre care vorbesti ! foarte frumos !!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...