Treceți la conținutul principal

Ziua Internatiolnala a Culturii Romanesti

In fiecare an, pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, se sarbatoreste Ziua Internationala a Culturii Romanesti. Pentru ca 15 a fost in timpul saptamanii, la Tokyo ziua s-a serbat sambata, 19 ianuarie.
Cu ocazia acestui eveniment, ambasada impreuna cu Romanian Business Association a organizat un concurs de limba romana pentru japonezi, dar si o proiectie de film romanesc.
Ziua a fost foarte intensa si placuta, si mi-a placut mult ideea. Ceea ce nu am inteles, e de ce s-a ales acel film. Nu stiu de unde a venit, de la ICR, de la Ministerul Culturii sau de la cel de Externe, dar alegerea a fost proasta. Filmul proiectat a fost Europolis, realizat in 2010 de Cornel Ghiorghita si se vrea un drum intiatic insirat din proza fantastica a lui Eliade. Se vrea, pentru ca a iesit o comedie mediocra, plina de clisee, din care noi romanii, abia am inceles cate ceva, si nici nu vreau sa ma gandesc la ce au inteles invitatii straini. Noroc de Adriana Trandafir, ca a dus tot filmul, daca nu era ea, era chiar varza de.... Sulina.



Insa partea a doua a zilei a fost cea mai placuta. Concursul de limba romana ne-a descretit fruntile. Tot respectul pentru japnezii ce invata romana. Avem o limba atat de grea, cu o gramatica stufoasa, limba ce multi dintre noi nu stiu s-o vorbeasca iar oamenii astia o invata in timpul lor liber. Felicitari tututor!
Concursul a avut trei probe. Concurentii se puteau inscrie la oricare dintre ele.
Prima proba a fost proba de discurs, in care concurentul tinea un discurs de 5 minute, disucrs in care povestea o intamplare din viata sa, in romana. Preferatul meu a fost domnul dirijor, ce a povestit prima sa experienta romaneasca:

A doua probaa fost proba de recitat. Fiecare concurent inscris avea de recitat o poezie de Eminescu. Mai jos puteti sa il vedeti pe castigatorul serii recitand Somnoroase Pasarele:

Iar de departe cel mai savuros moment a fost sceneta. Timp de aproape 10 minute toata audienta a ras copios. Felicitari pentru specacol:


Dupa concurs, pana la momentul delibararii s-a servit vin romanesc si s-a socializat. Asa am descoperit unul din cititorii mei, pe Stefana (sper ca ti-am retinut numele corect, ca am talentul asta sa nu tin minte numele), ce e din Iasi si e una din profesoarele de romana din Tokyo. Mi-a facut placere sa stau de vorba cu ea, pentru ca era moldoveanca de-a mea si avea asa un accent dulși. Apoi am revazut-o pe Irina. Irina se ocupa la Iasi de Himawari, cand am aparut intr-un material realizat de Diana, pentru TVR3.Initial nu mi-am dat seama ca ne stiam, dar memoria mea fotografica si-a facut treaba bine.
Pe model japonez, a urmat un after party. intr-un bar foarte misto, unde era atomosfera si (pentru ca erau) preturi mici. Am ras, povestit si baut pentru cateva ore bune. Ma bucur ca am cunoscut-o pe domana profesoara ce preda romana la Waseda, mi-a placut mult povestea dumneaei.
Pe curand...

Comentarii

  1. De cind tot vreau sa raspund.. scuze.
    Da, ai retinut corect numele:) Pacat ca n-am apucat sa mai vorbim, sper sa mai avem ocazia. Asa e, accentul de acasa = masaj la umeri incordati in Japonia (kata-kori :).
    stefana

    RăspundețiȘtergere
  2. Scuze. Chiar stau prost la categoria nume :)
    Mi-a facut mare placere sa te cunosc :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...